Prima pagină » Social » Slujbă cu 100 de credincioși, întreruptă de polițiști. Șase preoți, amendați!

Slujbă cu 100 de credincioși, întreruptă de polițiști. Șase preoți, amendați!

Slujbă cu 100 de credincioși, întreruptă de polițiști. Șase preoți, amendați!

Polițiștii din Botoșani au întrerupt o slujbă religioasă la care participau peste 100 de credincioși. Şase preoţi au fost sancționați pentru nerespectarea normelor sanitare impuse în contextul pandemiei Covid-19. IPJ Botoșani informează că slujba misionară s-a desfăşurat în spaţiu închis, ea fiind oficiată de un sobor de preoţi ce îl avea în frunte pe protopopul Petru Fercal.

Potrivit sursei citate, oamenii legii au luat decizia sancţionării contravenţionale a preotului care a organizat evenimentul, cu amendă în cuantum de 500 de lei. De asemenea, au fost sancţionaţi contravenţional alţi cinci preoţi care aveau calitatea de participanţi.

Toți participanții la slujbă, căutați de polițiști!

Cazul nu este, însă, nici pe departe încheiat. „Verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care nu au respectat legislaţia în vigoare, urmând a se dispune măsurile legale care se impun”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Delia Nenişcu.

Oamenii legii au demarat demarat ancheta după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini de la o slujbă oficiată în localitatea Tudora, la care au participat peste 100 de persoane. Credincioșii nu purtau mască şi nici nu păstrau o distanţă corespunzătoare între ei. Slujba misionară s-a desfăşurat în spaţiu închis, ea fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul de Botoşani, Petru Fercal.

Directorul DSP, Monica Adăscăliţei, a declarat că s-a autosesizat în cazul de la Tudora şi a demarat propria anchetă. De asemenea, conducerea DSP anunţă că, alături de prefectul Dan Nechifor, va iniţia un dialog cu reprezentanţii Protopopiatului Botoşani. „Urmare a apariţiei în presa locală a unor imagini care ilustrează o slujbă dintr-o biserică din judeţul Botoşani, la care nu au fost respectate măsurile igienico-sanitare specifice pandemiei, DSP Botoşani s-a autosesizat şi va desfăşura o anchetă, solicitând un punct de vedere din partea Protopopiatului”, a spus Monica Adăscăliţei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
Super El Niño scapă de sub control. Urmează luni cu fenomene EXTREME
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Albinele au dezvoltat o strategie uimitoare de protecție