Prima pagină » Actualitate » IMOBILIARE. One United Properties: ”Lucrările pentru proiectul One Modrogan respectă toată legislația în vigoare și au fost demarate după obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de lege”. Compania se va lista pe Bursa de la București în vară

IMOBILIARE. One United Properties: ”Lucrările pentru proiectul One Modrogan respectă toată legislația în vigoare și au fost demarate după obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de lege”. Compania se va lista pe Bursa de la București în vară

IMOBILIARE. One United Properties: ”Lucrările pentru proiectul One Modrogan respectă toată legislația în vigoare și au fost demarate după obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de lege”. Compania se va lista pe Bursa de la București în vară

Compania One United Properties, unul dintre cei mai mari dezvol­ta­tori imobiliari din Bucureşti, și-a anunțat intenţia de a intra pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) printr-o ofertă publică iniţială, intermediată de BRK Financial Group. Coincidență sau nu, pentru unul dintre proiectele companiei s-a cerut verificarea obținerii autorizațiilor.

Listarea pe bursa de la București înseamnă obținerea unui aport consistent de resurse financiare necesare continuării proiectelor în derulare. Oficialii companiei nu au avansat cifre privind suma finală vizată și nici alte detalii financiare. În acest moment însă, au apărut la orizont norii unui posibil blocaj: primarul sectorului 1 a solicitat reanalizarea autorizațiilor de construcție pentru unul dintre proiectele în curs ale companiei, dezvoltat în zona Aleea Modrogan din București.

Este vorba despre un proiect rezidențial exclusivist, format din trei blocuri cu regim redus de înălțime (trei etaje cu un al patrulea retras), a dat naștere mai multor discuții.  Trebuie menționat faptul că RA-APPS a vândut terenul de 4.200 mp din spațiul verde (situat în apropierea vilei Brâncoveanu, monument istoric, și în zona protejată Filipescu)  în noiembrie 2014 contra sumei de 4,4 milioane de euro fără TVA.

Clotilde Armand, primar sector 1, a cerut anularea autorizației de construcție, invocând ilegalități în obținerea autorizațiilor, pentru o suprafață aflată în conservare, ca patrimoniu public. Reprezentanții companiei imobiliare spun însă că nu este vorba despre vreo ilegalitate, proiectul fiind demarat doar după ce absolut toate prevederile legale au fost bifate și respectate.

Lucrările pentru proiectul One Modrogan respectă toată legislația în vigoare, au fost demarate după obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de lege și se desfășoară în prezent în baza acestor autorizații, în conformitate cu prevederile legale”, au declarat pentru Gândul Financiar reprezentanții ONE United Properties.

Potrivit informațiilor din piața de profil, One United Properties ar avea nevoie să ajungă la peste 500 milioane euro capitalizare, în contextul în care în noiembrie 2020 era evaluată la 450 de milioane de euro. Dacă avem în vedere că pregătirea unei listări durează câteva luni, iar aceasta a fost demarată deja, este posibil ca undeva la finalul lunii mai sau începutul lunii iunie aceasta să fie lansată.

Anul trecut, One United Properties,  a avut venituri de peste 100 de milioane euro şi un profit brut consolidat de 41 milioane euro. Compania imobiliară a fost fondată de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, în 2007, cei doi având în prezent 75% din acţionariat şi sunt singurii membri executivi ai consiliului de administraţie, restul de cinci membri fiind neexecutivi. Cei doi fondatori vor rămâne la conducerea societăţii şi după listarea acesteia la BVB.

„Listarea la bursă va diversifica opţiunile disponibile pentru accesarea de capital pentru proiectele noastre inovatoare din domeniul imobiliar și va permite unei noi categorii de investitori să ni se alăture”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator One United Properties, cu ocazia anunțului listării.

Cei doi fondatori au investit în imobiliare încă din 2000 şi au dezvoltat prima clădire rezidenţială în 2006, apoi începând cu 2013 au extins proiectele imobiliare sub marca One, pe segmentul pieţei rezidenţiale de lux din România. Printre cele mai importante proiecte ale One United Properties se numără One Floreasca City, premiat internațional la International Property Awards 2019-2020 cu „Best Sustainable Residential Development”.

Citește și https://www.gandul.ro/actualitate/fiscalitate-claudiu-nasui-statul-trebuie-sa-despagubeasca-firmele-afectate-de-pandemie-sunt-fanul-despagubirilor-acordate-sub-forma-de-facilitate-fiscala-19619035

De exemplu, One Cotroceni Park este cel mai ambițios proiect de regenerare urbană aflat în prezent în dezvoltare în București, cu funcțiune mixtă, dezvoltat în jurul conceptului Live/Work/Play. O premieră este și proiectul One Peninsula, pe care compania îl dezvoltă în cartierul Floreasca și care este singurul rezidențial din București cu sistem de climatizare cu pompe de căldură cu sursă geotermală. Alte proiecte de referință  sunt One Herăstrău Park, One Charles de Gaulle, One Herăstrău Plaza, One Verdi Park sau One Herăstrău Towers.

Scandalul PUZ-urilor și intențiile Primăriei Sector 1

Unul dintre proiectele cele mai importante anunțate de One United Properties este și One Floreasca City (amplasat pe locul fostei fabrici Automatica, la interesecția bulevardului Mircea Eliade cu Calea Floreasca). Acesta presupune construirea a trei turnuri uriașe într-o zonă în care există clădiri cu cel mult patru etaje, ceea ce a suscitat nemulțumirea locuitorilor din zonă și a unor ONG-uri, care au încercat să blocheze proiectul. Cât despre proiectul din Aleea Modrogan, primarul Clotilde Armand s-a exprimat clar că vrea să oprească „betonarea”.

Războiul PUZ-urilor a ajuns acum la faza în care, în februarie 2021, Consiliul General al Municipiului București  a adoptat cinci  hotărâri de suspendare a planurilor urbanistice zonale  pentru 5 din cele 6 sectoare ale Bucureștiului, pentru o perioadă de un an, adică până la 26 februarie 2022. Ulterior, s-a revenit asupra acestei decizii, luându-se o măsură de compromis, adică suspendarea să fie pe timp de un an.

Pe de o parte primarul Nicușor Dan afirmă că PUZ-urile sunt „absolut nocive” și nu fac altceva decât să distrugă sute de hectare de spațiu verde și încurcă oportunitățile de dezvoltare ale Capitalei. Pe de altă,  organizații profesionale din sectorul imobiliar sunt îngrijorate că decizia ar putea să  anuleze investiții începute de peste trei miliarde de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ai băut? Mașina NU mai pornește! Noua regulă UE care schimbă șoselele
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Versurile muzicii pop au devenit tot mai întunecate din punct de vedere moral. Ce spune asta despre societate?