Motivarea deciziei într-un proces penal, dată în ziua pronunțării sentinței. Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală, după decizia Curții Constituționale

Motivarea deciziei într-un proces penal, dată în ziua pronunțării sentinței. Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală, după decizia Curții Constituționale
(FOTO - ilustrativ: Pixabay.com)
Publicat: 04/05/2021, 22:58
Actualizat: 04/05/2021, 23:00

Senatul a adoptat marți, 4 mai, modificările propuse de PNL și USR-PLUS la Codul de procedură penală (Cpp), printre care termenul maxim de 120 de zile în care instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale de la finalizarea dezbaterilor, urmând ca motivarea deciziei să fie publicată în ziua pronunțării. Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaților.

S-au înregistrat 89 de voturi ”pentru”, 1 vot ”împotrivă” și 42 de abțineri, inițiativa fiind depusă, săptămâna trecută, în Parlament, iar Comisia juridică a dezbătut-o joi în regim de urgență, informează G4Media.ro.

În proiect, termenul maxim în care trebuia pronunțată sentința era de 90 de zile, dar judecătorii au avertizat că acesta este unul mult prea strâns, cerând o perioadă mai mare, de până la cinci luni, pentru pronunțarea deciziei din momentul încheierii dezbaterilor în proces.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a venit, însă, cu o soluție de mijloc, și anume cea de 120 de zile, care a fost însușită de comisia juridică a Senatului.

Raportul de admitere a inițiativei legislative a fost adoptat aproape cu unanimitate de voturi, fiind o singură abținere, de la AUR.

În prezent, Cpp prevede că decizia se pronunță în maximum 15 zile de la încheierea deliberărilor, iar motivarea se publică în 30 de zile de la pronunțare. Au existat cazuri, însă, când motivarea unei decizii a întârziat chiar și mai mult de un an și jumătate.

De exemplu, în 2015, Secția pentru judecători a CSM a dispus excluderea din magistratură a judecătoarei Cipariu pentru întârzierea redactării a 53 de hotărâri judecătorești, dintre care unele mai vechi de doi ani.

Curtea Constituțională tranșează o problemă reclamată de mulți ani în dosarele penale: Judecătorii vor fi obligați să dea motivarea odată cu sentința. Fără motivare, condamnații nu pot fi duși la închisoare

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au luat miercuri, 7 aprilie, o decizie care poate fi considerată istorică și care va rezolva situațiile în care, în dosarele penale, motivările hotărârilor de condamnare erau terminate și după mai bine de un an, cum a fost cazul dosarului fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov.

Judecătorii constituționali au admis excepțiile de neconstituționalitate în cazul a trei articole din Codul de Procedură Penală. CCR a constatat necesitatea existenței motivării în fapt și în drept a unei hotărâri judecătorești, la data pronunțării acesteia, lipsa acestei motivări reprezentând o încălcare a Constituției.

Astfel, un inculpat nu va mai putea fi trimis în închisoare după condamnare doar în baza minutei deciziei instanței, așa cum se întâmplă acum, când legislația permite ca motivarea sentinței să poată fi dată ulterior.

Avocați care au reprezentant persoane acuzate în dosare penale spun că redactarea ulterioară a motivării îl prejudiciază pe cel condamnat de dreptul la o cale extraordinară de atac imediată.

Tocmai de aceea, decizia de azi a CCR este una istorică”, mai spun aceștia.

În mai multe dosare penale au fost situații în care motivarea unei hotărâri a fost dată cu mare întârziere.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
A început deszăpezirea pe Transfăgărășan! Când ar putea fi permisă circulația?