Cod roșu de inundații în județul Satu Mare. Localitatea Răteşti, cea mai afectată / 150 de persoane au fost evacuate (FOTO-VIDEO)

Publicat: 13/05/2021, 11:55
Actualizat: 13/05/2021, 13:10

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare cod roşu de inundaţii pentru judeţul Satu-Mare, după ce ploile abundente din ultimele ore au provocat o revărsare.

Astfel, potrivit experților, până la ora 13.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Maria, afluent al Crasnei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare a anunţat, joi, că a intervenit pe parcursul nopţii, dar şi joi dimineaţă, după producerea de inundaţii.

Au fost folosite motopompe de capacitate mare pentru evacuarea apei din gospodării şi bărci pneumatice pentru preluarea unor persoane.

  • La ora 01:11 – au intervenit 10 subofiteri cu o autospeciala de primă intervenție și comandă, 2 motopompe de capacitate mare și o barcă pneumatică pentru evacuarea apei din mai multe curți inundate;
  • La ora 01:19- pompierii voluntari au intervenit în localitatea Socond la un pod provizoriu distrus de viitură;
  • La ora 05:02 -1 ofițer și 5 subofiteri au intervenit cu două autospeciale de primă intervenție și comandă dotate cu o motopompa de capacitate mare, la Hurezu Mare (pompierii au evacuat 3 copii, 4 Adulți, un câine și o pisică) aproximativ 20 de case inundate;
  • La ora 06:00: s-a intervenit la Rățești, 2 ofițeri și 16 subofiteri cu doua motopompe remarcabile, o autospeciala de prima intervenție și comanda și un autocamion de intervenție.

La Hurezu Mare, pompierii au evacuat trei copii, patru adulţi şi animale, iar aproximativ 20 de case sunt inundate, în timp ce la Răteşti operaţiunile sunt în desfăşurare.

În localitatea Socond, un pod provizoriu a fost distrus de viitură, au mai transmis autorităţile.

Mai mult de 150 de persoane au fost evacuate, fiind cazate la rude sau la un cămin cultural, altefe fiind încă izolate, precipitaţiile depăşind în zonă 50 de litri pe metru pătrat.

Situație inundații județul Satu Mare:

  • localitatea Rătești – 100 de persoane evacuate în căminul cultural (o parte din acestea au mers la rude) și 60 de gospodării inundate, 700 de oi dispărute, 250m din drumul european E81 afectat – la fața locului se află domnul Prefect al județului Satu Mare împreună cu inspectorul șef al ISU Satu Mare, 10 pompieri militari și 12 pompieri voluntari din cadrul SVSU Beltiug;
  • localitatea Hurezu Mare – 49 de gospodării inundate, 1 anexă (bucătărie de vară) dărâmată și la o fermă – 300 de oi izolate, la fața locului se afla adjunctul ISU Satu Mare, un maistru militar, 10 pompieri militari și 8 pompieri voluntari din cadrul SVSU Supur;
  • localitatea Socond – la o fermă sunt aproximativ 100 de oi moarte și 1.000 izolate, 200 m de drum (căile de acces către Bolda respectiv Stâna- DJ 196 A) blocat de ape;
  • localitatea Racova – 4 gospodării inundate.

“Prefectul Altfatter Tamás se află în acest moment la Răteşti, unde coordonează acţiunea de intervenţie pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor inundaţiilor pe valea Maria, dar şi acţiunea de evaluare a pagubelor produse. Urmare a scurgerilor importante de pe versanţi (peste 50 L/mp în zonă) s-au acumulat debite mari pe valea Maria care nu au putut traversa secţiunea de curgere, apele revărsându-se inclusiv pe DN 19A”, potrivit unui comunicat al Prefecturii Satu Mare, citat de Europa FM.

Avertizare meteo de vreme rea în toată țara, până vineri seara. Nici Capitala nu scapă de instabilitatea atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în toată țara, până vineri, la ora 21.00. Avertizarea a intrat în vigoare miercuri, la ora 16.00. Astăzi, până la ora 10.00, în Banat, Crișana și sud-vestul Olteniei este cod galben de vijelii.

Astfel, meteorologii au anunțat perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în sud-vestul și vestul țării, apoi și în celelalte regiuni.

În aceste zone sunt așteptate averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.

Prognoza meteo de joi, 13 mai 2021. Vremea va fi instabilă și răcoroasă

Potrivit prognozei meteo de joi, 13 mai 2021, vremea va fi în general instabilă și răcoroasă. Înnorările vor fi temporar accentuate, va ploua în jumătatea de vest a țării și la munte și local în rest.

Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp. Izolat vor fi condiții de grindină.

Vântul va sufla în general moderat, temporar cu unele intensificări, mai ales în prima parte a intervalului, în vestul și estul teritoriului, precum și la munte.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 10-23 mai 2021

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai precis intervalul 10-23 mai 2021.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria...
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
A MURIT MARELE ACTOR român. Durere imensă pe scena teatrului românesc: Timpul are şi el...
Cutremur semnificativ în România. Magnitudinea a fost peste cea obișnuită
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani