Prima pagină » Actualitate » Festivalul Neversea nu mai are loc în luna iulie. Organizatorii anunță amânarea evenimentului

Festivalul Neversea nu mai are loc în luna iulie. Organizatorii anunță amânarea evenimentului

Organizatorii Festivalului Neversea au anunțat miercuri, prin intermediul unui comunicat, că evenimentul va fi reprogramat pentru o nouă dată din acest an. Cea de-a patra ediție Neversea urma să se desfășoare în perioada 8-11 iulie, pe litoral, dar setul de norme publicat nu oferă niciun fel de predictibilitate și claritate privind reluarea activităților culturale, spun organizatorii.

Vineri, 14 mai, autoritățile au prezentat normele de desfășurare a evenimentelor până inclusiv în luna august, norme care, în forma actuală, fac imposibilă organizarea festivalului Neversea în luna iulie.

Organizatorii mai spun că nu își doresc o variantă de compromis a festivalului și au nevoie de garanția autorităților că normele vor fi schimbate măcar începând cu 1 august.

În acest context, organizatorii vor reprograma ediția din iulie pentru o nouă dată, în acest an, sperând astfel că festivalul se va putea desfășura în acest an, după o pauză de mai bine de 12 luni.

Găsirea unei noi date, reconfirmarea artiștilor, recalibrarea resurselor umane și a celor logistice, sunt eforturile pe care organizatorii sunt dispuși să le facă, în speranța că autoritățile vor regândi normele propuse, în cel mai scurt timp”, arată reprezentanții festivalului Neversea, adăugând că există soluții de a organiza evenimentul în siguranță.

„Normele publicate de autorități spun că în luna iulie evenimentele se pot desfășura cu un număr limitat de 2500 de persoane, cu distanțare de 2 mp între participanți. Din acest motiv, organizatorii Neversea spun că nu își doresc o variantă de compromis a festivalului, dar au nevoie de garanția autorităților că normele vor fi schimbate după cum au promis, măcar începând cu 1 august. După pauza de anul trecut, acum ne dorim mai mult ca oricând să ne reîntâlnim în festival! Din acest motiv am luat și decizia de a-l reprograma la o nouă dată în 2021, până la care sperăm că vom avea norme care să ne permită să ne desfășurăm activitatea. Cele de acum ne fac imposibilă munca și desfășurarea activității! Este cea mai bună decizie pe care o puteam lua astfel încât să îi acordăm festivalului o șansă reală în 2021”, adaugă organizatorii.

Festivalul Electric Castle a fost anulat pentru a doua oară consecutiv

Festivalul Electric Castle nu va avea loc anul acesta, după ce organizatorii au decis amânarea pentru 2022. Așadar, ediția a 8-a a Electric Castle se amână pentru 13-17 iulie 2022, anunță organizatorii.

„Avem vești triste. Electric Castle nu va avea loc anul acesta. În urma măsurilor și restricțiilor pentru evenimente anunțate recent de către autorități pentru perioada următoare, nu există un scenariu real care ne-ar permite să organizăm EC8 în 2021. E nevoie de un an întreg de muncă pentru a planifica toate detaliile unui eveniment de o asemenea magnitudine. În plus, situația pandemiei fluctuează, iar acest lucru duce la reprogramarea sau anularea turneelor artiștilor în toată Europa”.

FOTO: Facebook.com/NeverseaFestival


Citește și: Când vor avea loc Neversea și Untold. Premierul Florin Cîțu, categoric în privința reluării concertelor


Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: ”Îmi place să cred că este strict un interes jurnalistic și nu o campanie împotriva mea”
Digi24
Orașul din România care ar putea avea primul tren suspendat. Tocmai s-au semnat studiile de prefezabilitate
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan se întâlnește joi, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen. Agenda discuțiilor
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Cum ar vota cetăţenii Republicii Moldova dacă s-ar organiza un referendum privind unirea cu România. Ce arată un nou sondaj
Cancan.ro
Raportul toxicologic al lui Mario Berinde din Cenei e public. Ce au descoperit medicii legiști la analize. Detalii de ultimă oră din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cum se face ITP în 2026. Tot ce trebuie să știi: costuri, acte necesare și motive de respingere
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu