Prima pagină » Sport » EURO 2020. Vor fi luate măsuri preventive pentru a reduce toate riscurile asociate evenimentelor cu public numeros

EURO 2020. Vor fi luate măsuri preventive pentru a reduce toate riscurile asociate evenimentelor cu public numeros

EURO 2020. Vor fi luate măsuri preventive pentru a reduce toate riscurile asociate evenimentelor cu public numeros

Primul meci la București de la EURO 2020 va avea loc duminică, 13 iunie, începând cu ora 19.00. Astăzi, 11 iunie, a avut loc o conferință de presă susținută de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Tineretului și Sportului și Direcției de Sănătate Publică, în contextul desfășurării Campionatului European de Fotbal EURO 2020.

„Toate instituțiile de ordine publică au tratat în modul cel mai serios acest eveniment. Vor fi luate toate măsurile legale și necesare pentru a asigura condițiile de siguranță pentru toți spectatorii. Jandarmeria română a deplasat la Haga un grup de polițiști care vor lucra în cadrul Europol și care ne vor sprjini cu informații despre deplasările grupurilor de suporteri străini care vor participa la evenimentele spotrive organizate în țară. Atât în zona în care ne aflăm, zona Centrului vechi, cât și pe traseele care converg către zona stadionului, efective de jandarmi și de polițiști vor patrula în cadrul unui dispozitiv de ordine publică”, a declarat Georgian Enache, un reprezentant al Jandarmeriei Române.

„Nu vom neglija celelalte activități care vor avea loc în Capitală”

„Privim acest eveniment din două perspective. Pe de-o parte – singuranța participanților, dar nu vom neglija celelalte activități cotidiene care vor avea loc în Capitală. Toate regulile privind accesul în zona stadionului au fost comunicate de organizatori și vor fi verificate de câtre aceștia prin intermediul firmei de pază specializate.

Vor fi luate măsuri preventive pentru a reduce toate riscurile asociate evenimentelor cu public numeros. Suntem conștienți că nu putem realiza totul singuri, ci avem nevoie de sprijinul tuturor, atât al instituțiilor, cât și al întregii comunități, pentru a oferi ospitalitate suporterilor străini care vor participa la acest eveniment” a mai spus acesta.

„Suntem în măsură să prevenim situtaţiile care pot crea disconfort”

„Poliţia Capitalei este pregătită cu forţe suplimentare pentru a asigura liniştea şi siguranţa tuturor participanţilor la acest eveniment sportiv, a tuturor cetăţenilor. Poliţia rutieră va fluidiza traficul. Asigurăm traseele de deplasare spre şi de la stadionul principal, dar şi la cele de antrenament, precum şi căile de afluire şi defluire a spectatorilor. S-a asigurat un spaţiu de parcare destinat celor care locuiesc în perimetrul National Arena. Asigurăm toate zonele municipiului Bucureşti şi suntem prezenţi cu forţe mărite în zonele de atracţie turistică. Poliţişti în uniformă, dar şi în civil se vor asigura că toată lumea se va bucura în siguranţă de acest eveniment sportiv. Suntem în măsură să prevenim situtaţiile care pot crea disconfort. Vom avea alături şi poliţişti din ţări participante la acest eveniment, care ne vor acorda sprijin”, a informat Diana Sarca, reprezentantă a Poliţiei Capitalei.

„Vom supraveghea sănătatea publică. Sunt convins că nu vom avea incidente de tip epidemiologic. În cazul în care vor apărea incidente nefericite, noi suntem pregătiți, avem suportul colegilor din instituțiile angrenate în această poveste. Cu siguranță vom face parte oricărei provocări”, a spus un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică București.

Măsurile Jandarmeriei Române pentru EURO 2020

Jandarmeria Română va lua o serie de măsuri de ordine și siguranță publică odată cu începerea Campionatul European de Fotbal, EURO 2020. București este printre gazde și aici vor avea loc 3 meciuri din grupe și o optime de finală.

Într-un răspuns pentru GÂNDUL.RO, reprezentanții Jandarmeriei Române au precizat că vor lua o serie de măsuri, printre care supravegherea teraselor din Centrul Vechi, cât și alocarea unui număr mare de jandarmi pe străzile din Capitală.

„Printre măsurile luate, se va urmări, pe de o parte asigurarea unui climat de ordine publică și siguranță pentru participanți și ceilalți cetățeni, iar, pe de altă parte, reducerea la minimum a afectării desfășurării normale a activităților cotidiene din Capitală”, se arată într-un răspuns al Jandarmeriei Române pentru GÂNDUL.RO.

Terasele din Centrul Vechi, atent supravegheate

Totodată, vor fi monitorizate permanent și suplimentate dispozitivele curente de ordine publică, în zonele în care se vor întâlni grupurile de suporteri (zona teraselor din Centrul Istoric, obiective turistice sau alte zone de interes).

O suplimentare a efectivelor va exista pe traseele de deplasare ale suporterilor, de la aeroport sau din zona Gării de Nord, către principalele zone de atracție/divertisment și apoi pe străzile ce converg către complexul sportiv, potrivit Jandarmeria Română.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Benzina a ajuns la peste 7 euro pe litru în Sankt Petersburg. Revolta unei rusoaice: „Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania