Prima pagină » Sport » Euro 2020. Incident pe Wembley, un suporter a căzut din tribună

Euro 2020. Incident pe Wembley, un suporter a căzut din tribună

Euro 2020. Incident pe Wembley, un suporter a căzut din tribună

Euro 2020 este perturbat de incidente încă de la debutul turneului. După episodul cu Christian Eriksen, un alt caz grav s-a petrecut în timpul meciurilor de la turneul final. Un suporter venit să asiste la partida dintre Anglia şi Croaţia a căzut din tribuna în care se afla, undeva la nivelul superior al stadionului Wembley.

Fanul respectiv a fost transportat la spital „în stare gravă”, a anunţat un purtător de cuvânt al arenei londoneze.

Anglia – Croația s-a jucat cu mai puțin de 20.000 de spectatori

„Putem confirma că un spectator a căzut din tribună, imediat după lovitura de start a meciului. Spectatorul a primit îngrijiri la faţa locului, iar apoi a fost dus la spital în stare gravă”, a declarat purtătorul de cuvânt. Managerii stadionului, aflat în proprietatea Federaţiei Engleze (FA), vor efectua o anchetă asupra incidentului. Deocamdată, circumstanţele în care a avut loc sunt încă neclare, a mai spus oficialul englez.

Partida Anglia – Croația a fost câștigată de reprezentativa Albionului cu scorul de 1-0. La meci au asitat 18.497 de spectatori, însă autorităţile speră să mărească numărul acestora (fixat în prezent la 22.500 de persoane) pentru fazele semifinale şi finala competiţiei, care se vor disputa pe Wembley. FA își dorește chiar un stadion plin la finala Euro 2020, stadionul Wembley având o capacitate de 90.000 de locuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi