Prima pagină » Justiție » Percheziţii la o universitate privată din București. Mai multe apartamente din căminul studențesc, vândute ilegal

Percheziţii la o universitate privată din București. Mai multe apartamente din căminul studențesc, vândute ilegal

Percheziţii la o universitate privată din București. Mai multe apartamente din căminul studențesc, vândute ilegal

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, fac miercuri dimineaţa 14 percheziţii la o universitate privată, la sediile unor firme, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Este vorba despre Universitatea Titu Maiorescu, existând suspiciuni că ar fi fost vândute apartamente din cămine. De asemenea, sunt ridicate documente şi de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 şi OCPI.

Vor fi puse în aplicare 32 de ordonanţe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituţii publice, notari publici şi societăţi comerciale, informează Poliția Capitalei.

„Din cercetări a reieşit că, din anul 2010 şi până în prezent, persoane cu atribuţii de conducere din cadrul unei unităţi de învăţământ superior privat ar fi săvârşit acte materiale care s-ar încadra în sfera acţiunii de traficare a unor bunuri în folosul altei persoane, acţiuni ce ar fi presupus supunerea unor bunuri imobile din patrimoniul/ gestiunea unităţii unor operaţiuni speculative, operaţiuni în urma cărora persoane apropiate acestora ar fi obţinut un profit, prin modalitatea vânzării unor apartamente construite din bugetul unităţii şi fără respectarea contractului de concesiune încheiat între unitatea de învăţământ şi o instituţie publică”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Contracte acodate în mod preferenţial

Tot în aceeași perioadă, persoane cu putere de decizie din cadrul universităţii ar fi acordat anumite contracte de prestări servicii unor firme, în mod preferenţial, pe fondul unor legături personale preexistente între persoanele din universitate şi cea care asigura conducerea firmelor.

Contractele acordate sunt în valoare de peste 121 de milioane de lei.

La percheziţii participă poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţiei Capitalei, IPJ Buzău şi IPJ Vâlcea, sprijiniţi de Direcţia Operaţiuni Speciale, Institutul Naţional de Criminalistică şi de echipe ale Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Ilie Bolojan vs. administrația locală. Motivele din spatele planurilor de debarcare a premierului: “De aici vine toată această dorință de schimbare”
Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce ar trebui să mâncăm la fiecare vârstă și cum se schimbă nevoile nutriționale de-a lungul vieții