Prima pagină » Actualitate » Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat împotriva COVID-19. BOR: „Acesta este un drept, nu o obligație”

Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat împotriva COVID-19. BOR: „Acesta este un drept, nu o obligație”

Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat împotriva COVID-19. BOR: „Acesta este un drept, nu o obligație”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis că Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat. Declarațiile  reprezentantului BOR vin în contextul apelului făcut de Dan Barna, luni, ca Biserica Ortodoxă să se implice în campania de vaccinare. Mai mult, Vasile Banescu spune că Patriarhul Daniel este „ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal”, „care a reflectat la caracterul voluntar al actului de vaccinare, precum și la faptulul că acesta este un drept, nu o obligație”. 

Acesta a ținut să sublinieze că imunizarea prin intermediul vaccinului este dreptul fiecăruia.

”Părinte Patriarh Daniel este, ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal, care s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său și care a reflectat la caracterul voluntar al actului de vaccinare, precum și la faptulul că acesta este un drept, nu o obligație. Dacă va decide să se vaccineze, așa cum am mai comunicat, Patriarhia Română va anunța public lucrul acesta. Dincolo de aceste aspecte ce țin de registrul unor decizii firesc personale, Poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind constant necesitatea respectării principiilor de natură etică.

Vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni. În acest sens, nu în altul, Biserica rămâne implicată în firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la vaccinare. Opțiunea pentru vaccinare trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremismelor.” a transmis Vasile Bănescu.

Declarația lui Vasile Bănescu a fost făcută în contextul în care vicepremierul Dan Barna a făcut apel la Biserica Ortodoxă pentru a se implica în campania de vaccinare.

Citește și: ÎPS Teodosie, replică pentru Dan Barna: Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinare. Nu este imunizare

Dan Barna, apel la Biserica Ortodoxă

Vicepremierul Dan Barna a anunțat, luni, că va propune în ședința de Guvern un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română, menționând exemplul Bisericii Ortodoxe din Grecia, unde în urma unui astfel de demers, rata vaccinării a ajuns la 50%.

Liderul coaliției, Dan Barna, a declarat luni, că nu exisă altă variantă în afară de vaccinare pentru a nu trebui să fim puși în situația unor măsuri de prevenție prin care persoanele nevaccinane să aibă acces limitat în spațiile comerciale sau în zone neesențiale.

„Am sperat cu toții, cifrele până nu demult din această vară au transmis un fals sentiment de siguranță legat de faptul că am fi scăpat de pandemie. Ne uităm în jur și vedem că valul patru, despre care se vorbea doar teoretic, devine o realitate în toate țările din jurul nostru cu fiecare zi care trece. E foarte clar că și în România cifrele vor începe să crească.

Patriarhul Daniel a împlinit vârsta de 70 de ani în ziua de 22 iulie. Șeful BOR a fost decorat de către președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?