Prima pagină » Actualitate » Facturile la energie electrică cresc enorm după scumpirea abruptă pe bursa de profil. Putem plăti și cu 50% mai mult

Facturile la energie electrică cresc enorm după scumpirea abruptă pe bursa de profil. Putem plăti și cu 50% mai mult

Facturile la energie electrică cresc enorm după scumpirea abruptă pe bursa de profil. Putem plăti și cu 50% mai mult

Scumpirea energiei electrice pe bursa de profil, unde prețurile au bătut record după record,  se reflectă în facturile celor care trebuie să își reînnoiască abonamentele, potrivit unor calcule estimative realizate de E-nergia.ro. Se poate ajunge la plata suplimentară între 6 și 19 lei în plus la fiecare 100 kWh consumați, în funcție de furnizor.

România a liberalizat din ianuarie piața energiei, iar în luna mai un număr de 3,75 de milioane de contracte erau pe piața liberă, reprezentând 42% din consumatorii casnici. Restul de 5,1 milioane de gospodării aveau, la acel moment, contracte de serviciu universal.

Portalul E-nergia.ro a calculat estimativ ce ar însemna scumpirea energiei electrice de pe bursa de specialitate și a comparat tarifele principalilor furnizori din România, iar aceasta înseamnă plata suplimentară între 6 și 19 lei în plus la fiecare 100 kWh consumați. Scumpirile se aplică doar celor care vor încheia contracte noi în perioada următoare. Cei care au deja contracte valabile plătesc la prețul agreat.

Ce categorie de consumatori plătește până în luna ianuarie 2022 aceleași prețuri stabilite la 1 iulie

Consumatorii care sunt în continuare în serviciu universal plătesc până în luna ianuarie 2022 aceleași prețuri stabilite la 1 iulie. Aceștia s-au confruntat deja cu o serie de scumpiri, cauzate de liberalizare.  Consiliul Concurenței a realizat în aprilie controale inopinate la Electrica și CEZ.  Trebuie precizat că pe lângă prețul energiei în sine, în factura la electricitate mai sunt incluse și tarifele de distribuție și transport, subvențiile la energia verde, taxa de cogenerare, TVA și accize.

Creșterea facturii pentru fiecare consumator din concurențial în parte depinde de ce preț plătește acum și de ce ofertă va alege atunci când i se va termina actualul contract de furnizare și trebuie să semneze altul– de regulă contractele se încheie pe un an.

Putem însă să vedem amploarea creșterilor de preț comparând cea mai bună ofertă a furnizorilor mari, valabilă în ultimele luni ale anului trecut, cu prețul de acum din acea ofertă, pentru a ne face o idee despre cu cât va crește factura. Portalul E-nergia.ro menționează că, la finalul anului trecut, în contextul liberalizării, toți furnizorii mari (Enel, E.On, Electrica, CEZ) au fost obligați să trimită clienților o înștiințare cu cea mai bună ofertă concurențială la accel moment.

Cum se calculează noile tarife

  • Enel

Cea mai bună ofertă pe care Enel a trimis-o clienților săi era ceea ce se cheamă Enel Simplu Anual. Ea presupunea atunci un preț al energiei active de aproape 0,33 lei/kWh, și era fără abonament. Acum, această ofertă a Enel vine cu un preț al energiei active de 0,46 lei/kWh, deci cu 13 bani/kWh mai mult, bani pe care i-ați plăti în plus dacă la reînnoirea contractului, care va avea loc în ultimele luni ale acestui an, ați alege același plan tarifar. Adică 13 lei în plus la o factură lunară de 100 kWh, fără TVA, sau 15,5 lei, cu TVA.

A doua cea mai bună ofertă trimisă de Enel era Enel Fix Online Salut, 0,23 de lei/kWh pentru energia activă și 0,19 lei abonament zilnic. Dacă la reînnoire ați alege aceeași ofertă (fără Salut, Fix Online simplu pentru că sunteți deja client Enel în concurențial) ați plăti, cel puțin pe baza ofertei de acum, 0,34 lei/kWh pentru energie și 0,35 lei/zi abonament. Deci, în plus, la o factură lunară de 100 kWh, ați plăti în plus 19 lei, cu tot cu TVA.

  • Electrica Furnizare

Electrica Furnizare avea, pentru ultima parte a anului trecut, cea mai bună ofertă concurențială sub forma tarifului Stabil 30. Atunci, prețul energiei active era de 0,32 lei/kWh. Acum, aceeași ofertă vine cu un preț de furnizare de 0,39 lei/kWh. Deci, la o factură de 100 kWh, dacă acesta va fi prețul din noul contract, veți plăti în plus circa 8 lei, cu TVA. Această ofertă însă este valabilă, din datele companiei, doar pentru contractele încheiate până la finalul acestei luni, deci nu putem ști care va fi prețul din ultima parte a anului, când vă expiră vechiul contract.

  • CEZ

CEZ avea, în ultima parte a anului trecut, cel mai bun preț în oferta CEZ Eficient, care presupunea un preț al energiei active de 0,276 lei/kWh, la care se adaugă abonamentul de 0,32 lei/zi. Acum, în aceeași ofertă, prețul este de 0,31 lei/kWh, iar abonamentul zilnic este de 0,38 lei. La fel, acest plan tarifar este valabil pentru contracte încheiate până la finalul lunii septembrie, deci nu putem ști nivelurile pentru finalul anului, când vă expiră contractul. Deci, la o factură de 100 kWh, ați avea de plătit în plus circa 6 lei, cu tot cu TVA

  • E.On

În ultima parte a anului trecut, E.On avea drept cea mai bună ofertă concurențială fără abonament una denumită Start Electric. Cine a accesat-o, plătește un preț de circa 0,34 lei/kWh pentru energia activă, Dacă, la reînnoirea contractului, ar accepta același plan tarifar, acum prețul energiei active este de 0,42 lei/kWh. Scumpirea ar fi, așadar, de 9,5 lei, la o factură de 100 kWh.

Tot atunci, E.On informa clienții că mai are în ofertă și produsul Home Electric, un plan tarifar cu abonament. La acea vreme, prețul energiei active era de 0,265 lei/kWh, iar abonamentul zilnic era de 0,4 lei/loc de consum. Compania are și acum această ofertă, dar tarifele sunt altele: 0,345 lei/kWh, la aceeași valoare a abonamentului. Așadar, dacă, la prelungirea contractului, ați alege aceeași ofertă, la un consum lunar de 100 kWh, ați plăti în plus tot 9,5 lei.

Furnizorii amintesc că nu ei sunt principalii vinovați pentru creșterea prețurilor

Într-un comunicat de presă recent, Asociația Furnizorilor de Energie (AFEER) arată că nu furnizorii trebuie făcuți responsabili pentru creșterea prețurilor la clienți, întrucât ei cumpără energia din piață, unde prețurile au crescut foarte mult. AFEER arată că furnizorii de energie electrică depun toate eforturile pentru ca majorările substanțiale de prețuri de pe piața angro să se resimtă cât mai puțin la consumatorii finali.

Recomandarea video

Mediafax
Zilele cu dezlegare la pește rămase până la Crăciun
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Capitala votează astăzi primarul general. S-au deschis secțiile de votare
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii au descoperit că sateliții înghețați ascund o geologie violentă