Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Arafat, despre eventualele incendii de pădure în România: Putem să ne mobilizăm foarte rapid. Suntem un sistem militar

VIDEO | Arafat, despre eventualele incendii de pădure în România: Putem să ne mobilizăm foarte rapid. Suntem un sistem militar

Raed Arafat susține că vinovații privind tragediile din România vor fi stabiliți în urma anchetelor / Sursă FOTO: Alexandra Pandrea - Gândul

Șeful DSU, Raed Arafat, a afirmat că, în cazul unor incendii similare celor cu care se confruntă Grecia, România are avantajul unui sistem național de intervenţii în caz de urgenţă care este asemănător armatei, însă la nevoie România poate apela și la Mecanismul de Protecţie Civilă care funcţionează la nivel european. Arafat a precizat că sistem național de intervenţii a fost mult îmbunătățit prin investițiile făcute din fonduri europene. 

„România în ultimii ani a evoluat mult, mai ales accesând fonduri europene. Dacă luăm România din 1990 până nu de mult, țară noastră mergea pe investiții minimale pentru pompieri din cauza costurilor foarte mari, multe țări fac acest lucru, iar noi de când am început să accesăm fonduri europene”, a declarat Raed Arafat, vineri seara la Digi24.

În cazul în care s-ar întâmplă incendii de păduri asemănătoare cu cele din Grecia, Arafat subliniază că echipele de pompieri din România sunt mai ușor de mobilizat, întrucât unitățile de intervenție sunt organizate la nivel național așa cum este și armata, dar în caz de nevoie, autoritățile pot apela si la Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, așa cum au făcut și alte țări.

„Dacă se întâmplă ceva în România depinde de amploarea lui. Avem că și organizare avantajul faptului că suntem un sistem național și că suntem un sistem militar. Sunt țări care sunt la nivel de municipii și sunt foarte greu de coordonat. La noi este foarte asemănător armatei și asta e un avantaj foarte mare. Putem să ne mobilizăm foarte rapid. Dacă va fi nevoie România va apela la Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, care nu e absolut nicio ruşine, pentru asta a fost creat mecanismul”, a afirmat Arafat.

Întrebat ce s-ar întâmpla dacă unităţile de pompieri ar trece în subordinea autorităţilor locale, șeful DSU consideră că ar fi o mare greșală care ar fi cu greu remediată.
„Puteţi să spuneţi la revedere sistemului de urgenţă românesc şi sunt convins că după prima catastrofă toată lumea se va întruni şi o să zică ce prostie am făcut şi o să le ducă înapoi, central, dacă vor mai reuşi”.
Secretarul de stat a vorbit despre noile achiziții pe care statul Român urmează să le facă pentru a consolida și mai mult sistemul național de intervenții, în virtutea schimbărilor climatice care pot determina în viitor posibile dezastre naturale.
„Noi ne pregătim din ce în ce mai mult. Licitaţia pe elicopterele mari sper să o terminăm cât mai repede şi o să vedem o îmbunătăţire a componenței aeriene coordonată de DSU din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, IGAv-ul o să fie o componentă aeriană foarte puternică sperăm în următorii doi-trei ani, mai ales pe situaţii de catastrofă”, a explicat Arafat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING NEWS. SUA și Israel atacă Iranul. Explozii și fum gros în Teheran. Stare de urgență în Israel
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Fiul unei celebre vedete TV a murit! Tânărul avea doar 23 de ani. Prima ipoteză a polițiștilor despre cauza morții a sfâșiat familia
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Rusia pare să fi cucerit Pokrovskul, după doi ani de lupte. Ce înseamnă căderea orașului, potrivit analiștilor ISW
Mediafax
Paramount cumpără Warner Bros pentru 31 de dolari pe acțiune: Netflix s-a retras din cursă
Click
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Digi24
Răsturnare de situație. Miliardarul ucrainean cu cetățenie română care a căzut de la fereastră ar fi fost ucis chiar de către fiul său
Cancan.ro
Actor celebru din România, săltat de mascați! Este vizat într-un dosar de trafic de persoane și spălare de bani, într-un club din București
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Ninel Conde, actrița din telenovela Rebelde? Cum arată acum actrița, la 50 de ani. Nu a îmbătrânit deloc și pozează provocator
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vânzările Dacia Sandero în 2026 au scăzut la jumătate, în Europa. Modelul nu a prins nici măcar Top 10, în ianuarie
Descopera.ro
Ce se ascunde în „inima” Căii Lactee?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Presiuni asupra lui Friedrich Merz să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu Epstein