Prima pagină » Știri externe » Bilanțul cutremurului din Haiti a ajuns la 1.941 de morți

Bilanțul cutremurului din Haiti a ajuns la 1.941 de morți

Bilanțul cutremurului din Haiti a ajuns la 1.941 de morți

Un număr de 1.941 de persoane au murit în urma cutremurului care s-a produs sâmbătă în Haiti, arată cel mai noul bilanț, potrivit DPA și AFP.

Un cutremur  cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a avut loc sâmbătă în Haiti.

Agenţia de apărare civilă a ţării a postat marţi pe Twitter cifre actualizate în timp ce eforturile de salvare şi recuperare continuă. Din cauza seismului, aproximativ 9.900 de persoane au fost rănite şi 60.000 de case distruse, relatează Agerpres.

Dezastrul natural pune o presiune uriașă pe sistemul sanitar al țării, și așa subdezvoltat, și a dus și la blocarea drumurilor, ceea ce îngreunează transportul de provizii vitale pentru populație.

„Când vine vorba de nevoile pe care le avem, cele medicale reprezintă cea mai mare urgență a noastră. Am început să trimitem medicamente și personal medical la spitalele afectate. Pentru persoanele care au nevoie de îngrijiri speciale de urgență, am evacuat un anumit număr dintre ele și vom mai evacua câteva astăzi și mâine”, a declarat premierul Ariel Henry.

Haiti este considerată a fi cea ai săracă ţară din emisfera vestică și încă are de suferit din cauza seismului din 12 ianuarie 2010, cu magnitudinea 7. Atunci, 220.000 de persoane au murit și un milion de oameni și-au pierdut casa

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Mitul vârstei câinilor, spulberat: Cum calculezi corect câți ani are patrupedul tău?