Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Cîțu, despre creșterea economică de 13,6%: Nu îi înțeleg pe cei care spun că nu e așa. Aceste cifre sunt oficiale

VIDEO | Cîțu, despre creșterea economică de 13,6%: Nu îi înțeleg pe cei care spun că nu e așa. Aceste cifre sunt oficiale

Premierul Florin Cîțu / Sursa: Guvernul României

Premierul Florin Cîţu, a declarat joi seară la TVR 1,că nu înțelege de ce tot apar în spațiul public critici care vin să afirme că, creșterea economică de 13,6% înregistrată în primele șase luni de România  referitor, nu este una real, întrucât datele prezentate sunt date oficiale. Acesta a precizat că rectificarea bugetară este prioritatea zero pentru noul ministrul al Finanțelor, astfel încât deficitul bugetar să poată fi redus.

„Eu nu înţeleg comentariile sau criticile care vin şi spun că nu este aşa sau este aşa. Până la urmă, aceste cifre sunt oficiale, dar ce mă interesează pe mine este ca oamenii să înţeleagă că această dinamică a creşterii economice poate să fie menţinută numai dacă păstrăm paradigma pe care am făcut-o de anul trecut: întâi investim, avem creştere economică şi apoi această creştere economică este împărţită în economie”, a declarat Cîţu, joi seară, la TVR.
Premierul a explicat de ce nu este un susținător al creșterii taxelor.
„Atunci când creşti taxele dai un semnal că, de fapt, statul vrea să împartă o creştere economică mai mare pe criterii politice”, a menţionat premierul.
Întrebat de ce nu profită de creşterea economică pentru reducerea deficitului bugetar, Florin Cîțu a precizat că „reducerea mai ambiţioasă a ţintei ar putea să însemne o frână în economie”, lucru agreat și cu cei de la Comisia Europeană.
Premieru a afirmat că rectificarea bugetară este în proporție de 90% finalizată, aceasta reprezentân prioritatea zero a noului ministru al Finanţelor Publice. De asemenea acesta a menționat că doreşte și scăderea deficitului bugetar.
„Sigur va fi aprobată săptămâna viitoare, cred că în şedinţa de vineri”, a declarat Cîțu.
De la 1 septembrie, intră în sfera cu prioritate programul „E-facturare”, urmat de modernizarea ANAF şi reorganizarea Ministerului Finanţelor.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Digi24
Capcana lui Putin: condiția care vizează direct România. De ce vrea Kremlinul Europa la negocierile privind Ucraina
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce europenii nu au încredere în alimentele dezvoltate cu tehnologii inovatoare?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră