VIDEO| O femeie care a trăit cu o tumoră de 5,5 cm pe creier a primit a doua șansă la viață: „Nu am crezut că mai văd vreodată lumina zilei”

O femeie în vârstă de 48 de ani din Câmpulung Moldovenesc a primit o nouă şansă la viaţă după ce a fost operată de o tumoră pe creier de 5,5 cm. Intervenţia chirurgicală a durat trei ore şi s-a încheiat cu succes.

Cu ajutorul unui preparat special, medicii au reuşit o localizare, delimitare şi implicit o rezecţie de 98% a tumorei.

„Folosim această tehnologie de aproximativ zece ani, tehnologie care asigură o creştere a duratei de viaţă a pacienţilor care suferă de tumori agresive şi care în principiu nu au vindecare. Am reuşit cu preparatul Gliolan să prelungim viaţa pacienţilor chiar şi cu şapte ani”, a declarat Lucian Eva, manager Spitalul de Neurochirurgie.

Efectul Bolojan. Au apărut reclame pentru relocarea afacerilor din România tocmai în Georgia, unde taxele sunt mult mai mici. Cu ce oferte sunt atrași investitorii. Peste 200 de firme s-ar fi mutat deja

13:05

ULTIMA ORĂ Ce spune Rareș Bogdan despre înlocuirea sa în Parlamentul European de triada Bolojan-Motreanu-Sighiartău. Cu ce i-a deranjat europarlamentarul liberal pe cei trei

12:54

Potrivit medicului, intervenţia chirurgicală a avut loc în întuneric, iar pe fondul albastru al câmpului operator, tumora s-a văzut în culoarea violet, lucru care i-a ajutat pe neurochirurgi să delimiteze cât mai precis tumora de ţesutul cerebral sănătos.

„Suntem primul spital public din România care a introdus terapia moleculară, rezecţia glioamenlor de grad înalt cu ajutorul acidul 5-aminolevulinic (5-ALA), preparatul Gliolan”, a adăugat Lucian Eva, manager Spitalul de Neurochirurgie.

„Nu am crezut că îmi mai văd copilul”

Femeia în vârstă de 48 de ani povesteşte că, în momentul în care a aflat diagnosticul, cel mai tare o speria faptul că îşi imagina că nu o să-şi mai vadă copilul. Aceasta a mărturisit că nu mai putea vorbi articulat și că trăia într-o stare de confuzie permanentă.

„Ştiam ce vreau să spun, dar nu-mi ieşea pe gură, îmi ieşeau nişte bazaconii, cuvinte prosteşti ce nu aveau legătură cu ceea ce gândeam eu şi încercam să spun. Lipsa de concentrare a fost totală, am observant că nu mai pot scrie mesaje pe telefon, aveam o stare de confuzie foarte mare, nu ştiam unde mă duc şi de unde vin. Nu puteam să stau în picioare, nu puteam să vorbesc… M-am speriat în primul rând că nu mă consider aşa bătrână, am abia 48 de ani. În al doilea rând m-am gândit că am o fetiţă de 18 ani care are nevoie acum de ajutorul mamei, în clasa a XII-a. Nu am crezut că mai văd vreodată lumina zilei şi nu am crezut că îmi mai văd copilul”, a spus pacienta.