Prima pagină » Știri externe » Casa Albă respinge orice posibilitate de a recunoaște regimul taliban

Casa Albă respinge orice posibilitate de a recunoaște regimul taliban

Casa Albă respinge orice posibilitate de a recunoaște regimul taliban

Discuțiile în jurul unei eventuale înțelegeri între americani și talibani nu își au rostul. Anunțul oficial a fost făcut chiar de Washington, care a ținut să lămurească lucrurile cu privire la această ipoteză tot mai vehiculată în spațiul public.

Casa Albă a respins, în mod oficial, orice posibilitate de a recunoaşte, în perioada imediat următoare, regimul taliban de la Kabul.

America își îndeamnă partenerii să facă același lucru

În același timp, Statele Unite ale Americii sunt convinse că și partenerii lor internaționali, aliați din cadrul NATO și nu numai, vor face același lucru.

Vreau să fiu foarte clar: nu există nicio grabă cu privire la orice formă de recunoaştere din partea Statelor Unite sau a partenerilor internaţionali cu care am vorbit!”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, în cadrul unei conferinţe de presă.

Statele Unite sunt în contact regulat cu talibanii, în contextul în care administraţia de la Washington continuă până la data limită de 31 august operaţiunile de evacuare a zeci de mii de persoane din Afganistan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Capcana mortală întinsă de ruși pe front. Cum sunt forțați militarii ucraineni să iasă din adăposturi
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Cancan.ro
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Adevarul
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Mediafax
Greva de la Terminal Oil ar putea duce la scumpirea carburanților. Avertismentul unui expert în energie
Click
Cum este Gina Pistol în viața de zi cu zi: „Sunt o femeie-cameleon”
Digi24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Cancan.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Ce se întâmplă doctore
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
„Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, unul dintre cei mai culţi domni ai noştri
Mediafax Italia
Carnea poate fi cu 50% MAI IEFTINĂ la supermarket. În ce zile apar CELE MAI BUNE OFERTE?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!