Prima pagină » Actualitate » ANRE a primit în primele şase luni ale acestui an peste 10.000 de reclamaţii

ANRE a primit în primele şase luni ale acestui an peste 10.000 de reclamaţii

ANRE a primit în primele şase luni ale acestui an peste 10.000 de reclamaţii

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a primit în primele şase luni ale acestui an un număr de 10.600 de reclamaţii, din care 2.306 privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale, potrivit datelor transmise de ANRE.

Din totalul de 2.306 reclamaţii care vizează modul de facturare, 59% au fost transmise spre soluţionare furnizorilor care au emis facturile respective, aceştia procedând la stornarea facturilor reclamate şi la regularizarea plăţilor, acolo unde s-a impus, scrie Agerpres.

Diferenţa de 41% reclamaţii au fost soluţionate direct de către ANRE, prin formularea unor răspunsuri, cu comunicarea prevederilor legale aplicabile şi/sau în baza datelor, documentelor şi informaţiilor transmise de operatorii economici cărora ANRE le-a adresat astfel de solicitări.

Furnizorul de electricitate pe numele căruia au fost formulate cele mai multe plângeri, respectiv 715, este Enel Energie Muntenia, urmat de Enel Energie, cu 389 de reclamaţii, Electrica Furnizare – 363, E.ON Energie România – 145 şi Hidroelectrica – 134 de reclamaţii.

În privinţa gazelor naturale, cele mai multe nemulţumiri au fost la adresa Engie România – 93, E.ON Energie – 74, Enel Energie – 51, Premier Energy – 43 şi Enel Energie Muntenia – 38 de plângeri.

„În cursul semestrului 1 al anului 2021, au fost constatate nerespectări ale legislaţiei, atât în domeniul energiei electrice, cât şi al gazelor naturale, aplicându-se 91 de sancţiuni în suma totală de 1.190.000 lei”, se mai arată în răspunsul ANRE.

Principalele nereguli găsite au fost: nerespectarea programului de consum, neincluderea tipului de index în factura estimat/citit – informaţii prioritare de trecut în factura, emitere de factură fără încheiere de contract, nu s-au restituit sumele rămase în contul furnizorului în termen de 5 zile de la emiterea facturii de regularizare, neemitere facturi de decont final la termen, neemitere facturi la termenul din contract, neemitere facturi de regularizare, întârzieri în transmiterea răspunsurilor la sesizările clienţilor finali referitoare la facturi, nerespectarea frecvenţei de emitere a facturii, nerespectarea modalităţilor de facturare în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură.

ANRE recomandă consumatorilor să încheie o convenţie de consum cu furnizorul de energie şi gaze, să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul, să transmită acestuia indexul autocitit al aparatului de măsurare şi să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis.

„Clienţii finali care au neclarităţi privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuţie pentru clarificări, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real”, mai spun reprezentanţii ANRE.

În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituţii care au atribuţii în acest sens, inclusiv instanţelor de judecată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi