Gabriela Firea anunță un nou proiect de lege: ”Este încă o dezinformare a guvernului că în Uniunea Europeană nu se pot plafona prețurile energiei”

Gabriela Firea anunță un nou proiect de lege: ”Este încă o dezinformare a guvernului că în Uniunea Europeană nu se pot plafona prețurile energiei”
Gabriela Firea

Gabriela Firea aduce noi acuzații guvernului condus de Florin Cîțu și scrie, în mediul online, că românii se află în fața unei alte dezinformări transmise de guvernanți, aceea că în Uniunea Europeană nu pot fi plafonate prețurile la energie. 

În ultima perioadă, facturile la energie au crescut considerabil, iar senatoarea PSD susține că România se află în fața unei adevărate ”apocalipse” a prețurilor la energie. Într-o astfel de situație, plafonarea prețurilor este singura soluție, iar social-democrații pregătesc și un proiect de lege în acest sens.

Gabriela Firea dă ca exemplu Spania, țară unde autoritățile au anunțat deja că vor fi luate măsuri pentru reducerea facturilor, soluția găsită fiind tocmai plafonarea prețurilor la gazele naturale, însă, în România, ”guvernul e preocupat de răfuielile politice pe funcții, bani și putere”

”Măsură concretă pentru protejarea românilor de apocalipsa prețurilor la energie! Susținem necesitatea plafonării acestor prețuri și pregătim un proiect de lege distinct în acest sens. Nu este deloc adevărat că în Uniunea Europeană nu se mai pot plafona prețurile energiei! O dovedește Spania, care tocmai a anunțat public faptul că ia măsuri pentru reducerea facturilor prin plafonarea prețurilor gazelor naturale”, scrie Gabriela Firea pe pagina sa de socializare.

”În loc să ia măsurile urgente permise de legislația existentă și să ușureze povara imensă a facturilor crescute artificial la electricitate și gaz, guvernul e preocupat de răfuielile politice pe funcții, bani și putere”

Gabriela Firea

”Se impune o măsură general aplicabilă precum plafonarea”

Proiectul de lege inițiat de social-democrați ar urma să fie anunțat, public, ”în cel mai scurt timp”, iar guvernului condus de Florin Cîțu îi va fi ”impus” un astfel de mecanism prin care prețurile la energie să fie plafonate, pentru o perioadă limitată de timp, în cazul unor ”salturi aberante” ale prețurilor.

”În aceste condiții, parlamentarii social-democrati au pregătit și urmează să anunțe public, în cel mai scurt timp, un proiect de lege care SĂ IMPUNĂ guvernului un mecanism de plafonare a prețurilor energiei care se activează automat, pe o perioadă limitată de timp, atunci când se înregistrează salturi aberante, așa cum este în prezent. Plafonarea prețurilor la energie este o soluție necesară, în acest moment!

Scumpirile sunt atât de mari, au efecte atât de nocive, nu doar la nivelul populației ci și al economiei, și induc riscuri atât de grave chiar și în privința funcționării spitalelor, încât se impune o măsură general aplicabilă precum plafonarea”, consideră senatorul PSD.

”Compensațiile sau sprijinul punctual, precum cel în cazul consumatorului vulnerabil sunt utile, dar insuficiente față de gravitatea situației. Este o iresponsabilitate să aștepți pasiv, cum a făcut până acum guvernul actual, și apoi în plină iarnă să constați tragediile și abia atunci să încerci să iei măsuri”

Gabriela Firea

”Apărarea românilor în fața unei adevărate apocalipse energetice este adevărata prioritate”

Gabriela Firea acuză Guvernul Cîțu de ”dezinformare”, în contextul în care se anunță că în UE nu pot fi plafonate prețurile la energie, asta în vreme ce în Spania se ia o astfel de măsură.

În ultimă instanță, notează senatoarea PSD, PNL și USR-PLUS se rezumă la ”circ politic” și la ”bătălia pentru putere”, fără a pune accent pe adevăratele priorități ale românilor.

”Este încă o dezinformare a guvernului că în Uniunea Europeană nu se pot plafona prețurile energiei.  Vă spuneam că Spania nu doar că plafonează prețul la gaz dar, așa după cum a propus repetat și PSD, determină companiile furnizoare să participe cu o parte din profiturile extraordinare realizare la susținerea consumatorilor.

PSD consideră că apărarea românilor în fața unei adevărate apocalipse energetice este adevărata prioritate a unui partid responsabil, nu circul politic și bătălia pentru putere pe care o desfășoară în această perioadă PNL și USR-PLUS”, mai scrie senatorul social-democrat pe pagina sa de socializare.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii