Prima pagină » Actualitate » Directorul ANPC, bilanț la final de sezon pe Litoral. „Costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat și irascibil, dughenizare”

Directorul ANPC, bilanț la final de sezon pe Litoral. „Costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat și irascibil, dughenizare”

Directorul ANPC, bilanț la final de sezon pe Litoral. „Costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat și irascibil, dughenizare”

Peste 1.250 de acțiuni de control s-au desfășurat în această vară pe Litoral și în Delta Dunării, iar valoarea sancțiunilor aplicate s-a ridicat la aproape 3 milioane de lei, spune Paul Anghel, directorul general al ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor).

„Ca în fiecare an, #ANPC a fost un apărător al drepturilor consumatorului român, atât pe litoral sau în Delta Dunării, cât şi în zonele care sunt vizitate de un număr mare de turişti. Anterior demarării comandamentelor, am desfăşurat o Caravană de Prevenţie şi Consiliere, împreună cu factorii de decizie locali, în fiecare din aceste zone. Anumite „metehne” ale unei categorii – este adevărat mică de operatori economici – nu se schimbă şi, tot ca în fiecare an, alungă şi nu apropie, prin actul de comerţ pe care îl fac, turistul. Am sesizat tarife mari şi foarte mari la cazare, la parcarea autovehiculelor şi chiar şi la mâncare. Preţuri comparative cu orice staţiune de lux de pe glob poate chiar cu staţiunile renumite pentru tarifele exorbitante. Mi s-a spus că piaţa ţine… până când?”, a scris Paul Anghel pe pagina de Facebook.

Potrivit datelor ANPC, în perioada sezonului estival 2021, inspectorii au efectuat peste 1.250 de acțiuni de control la operatorii economici care desfășoară activități comerciale în zonă.

În urma controalelor, au fost aplicate circa 1.100 de avertismente și 490 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane lei, dar au fost oprite temporar de la comercializare și produse în valoare de circa 950.000 lei.

Totodată, s-au oprit definitiv de la comercializare produse în valoare de circa 450.000 lei, respectiv a fost oprită temporar prestarea serviciului în 84 de unități.

Mai mult, în cazul a trei operatori economici a fost propusă închiderea temporară a unității până la șase luni.

Paul Anghel: „Nu generalizez!”

„Este adevărat faptul că anumite preţuri/costuri au crescut (vezi transport etc.), sezonul s-a scurtat , dar… aceleaşi servicii care lasă de dorit: costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, aplecătoare pe post de spaţii comerciale (unele ar vrea să deservească chiar şi alimentaţie publică)”, precizează oficialul ANPC.

Paul Anghel scrie că situația stațiunilor de pe Litoral nu este cea mai bună „cu excepția Constanței și a stațiunii Mamaia”.

Reprezentantul ANPC vorbește de trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi, lipsa locurilor de parcare sau existenţa locurilor de parcare cu plată „la preţ de cameră de 3 stele”.

„Evident, nu generalizez. Probabil există şi excepţii (ghinionul meu că nu le-am întâlnit). Îmi pare rău, în continuare, pentru cei care înţeleg ce înseamnă turismul, pentru cei care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, pentru cei care au investit şi depus eforturi enorme. Se pare că aceştia au rămas şi ei tot excepţii!”, conchide Anghel.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!