Prima pagină » Știri » Olanda renunță la distanţarea socială şi anunţă un „permis Covid”

Olanda renunță la distanţarea socială şi anunţă un „permis Covid”

Radu Cristian
Olanda renunță la distanţarea socială şi anunţă un „permis Covid”

Autoritățile olandeze au anunţat relaxarea restricţiilor legate de pandemia de Covid-19, inclusiv sfârşitul distanţării sociale, dar şi implementarea unui „permis Covid” pentru a intra în baruri, restaurante şi la festivaluri.

Permisul, care va arăta dovada vaccinării, a recuperării după coronavirus sau unui test negativ, va fi necesar pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 13 ani începând din 25 septembrie, a declarat prim-ministrul Mark Rutte, potrivit France Presse.

Rata de contaminare este în scădere în Olanda

Rata de contaminare este în scădere în Olanda, care la începutul pandemiei a instituit unele dintre restricţiile cele mai slabe din Europa, dar le-au întărit în timpul celui de-al doilea val mortal.

„Sunt bucuros să anunţ astăzi că începând cu 25 septembrie, distanţarea socială obligatorie de 1,50 metri va fi abandonată”, a declarat Rutte într-o conferinţă de presă televizată. „Aceasta înseamnă că mai mulţi oameni pot merge la cafenea sau restaurant în acelaşi timp. De asemenea, înseamnă că festivalurile şi evenimentele sportive pot fi organizate din nou la capacitate maximă”, a explicat el.

Acesta a subliniat de asemenea că permisele sanitare sunt „deja utilizate în multe ţări” vecine.

În Franţa, una dintre primele ţări europene ce a implementat faimosul permis, acesta a contribuit la accelerarea vaccinării împotriva Covid-19.

Guvernul olandez a respins criticile oponenţilor, precum politicianul populist şi coronasceptic Thierry Baudet, care spune că permisul este un mod de a impune vaccinarea.

„Nu, utilizarea permisului coronavirus nu obligă pe nimeni să fie vaccinat. Puteţi de asemenea efectua teste pentru a putea intra undeva, iar pentru moment acestea rămân gratuite”, potrivit ministrului Sănătăţii Hugo de Jonge.

Purtarea unei măşti de protecţie rămâne totuşi obligatorie în transportul public şi aeroporturi, dar nu şi în trenuri sau pe platformele de tramvai.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Vali Vijelie și Sile Cămătaru: ,,Am avut o aventură cu nevasta lui''
Prosport.ro
FOTO. Cum arată azi Gabriela Roșu, handbalista care a cucerit toată România cu gestul mai puțin obișnuit din avion!
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)