Prima pagină » Știri » GÂNDUL NEWS. Accident grav în Călimănești. Șoferul unui tir a murit după ce s-a răstunat cu autocamionul

GÂNDUL NEWS. Accident grav în Călimănești. Șoferul unui tir a murit după ce s-a răstunat cu autocamionul

Radu Cristian

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Accident grav în Călimănești

Șoferul unui tir a murit după ce s-a răsturnat cu autocamionul. Vina pare a fi fost chiar a lui, pentru că ar fi pierdut controlul din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Dacă remorca a rămas pe șosea, cabina a rămas suspendată în afara carosabilului și l-a prins pe șofer sub ea. Imediat ce au fost alertați, salvatorii au intervenit cu două ambulanțe, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare. Din nefericire, victima suferise leziuni grave, și nu a mai putut fi readusă la viață.

Excavator, doborât de o mașină

Un accident grav a avut loc în această dimineață, la ieșirea din localitatea Ghenci din Satu Mare. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum un autoturism intră în depășire și lovește un excavator care vira la stânga. În urma impactului puternic, excavatorul s-a răsturnat pe câmp. Poliția a deschis o anchetă pentru a clarifica toate cauzele producerii accidentului, iar în funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.

Alertă de gradul zero la Aeroportul din Iași

ISU a activat planul roșu de intervenție în cazul unui avion care trebuia să aterizeze pe Aeroportul Internațional din Iași, însă a anunțat că nu poate activa trenul de aterizare din cauza unor probleme hidraulice. Avionul venea din Olanda și avea la bord 106 persoane. Aeronava s-a rotit deasupra Iașiului timp de mai multe minute. Pilotul a anunțat autoritățile cu 30 de minute înainte de aterizare, iar pe pistă au sosit mai multe echipaje de pompieri, dar și două echipaje SMURD.

În cele din urmă, piloţii au reuşit să aducă avionul cu bine la sol, spre bucuria pasagerilor care au aplaudat momentul.

Un incident similar a avut loc la sfârșitul lunii august, tot pe aeroportul din Iași, tot cu o cursă operată de Wizz Air.

Impactul mastodonților

Două tiruri s-au cionit la Sfântul Gheorghe! Din fericire, nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și niciunul dintre ei nu consumase alcool. Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili dacă șoferul responsabil a circulat cu viteză sau nu a păstrat distanța în trafic.

Incendiu în Corbeni, Județul Argeș

În prag de iarnă, o familie a rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce flăcările au ars tot ce au strâns o viață. Focul a mistuit casa de 200 de metri pătrați, fânarul de 150 de metri pătrați, dar si 400 de baloți de fân care se aflau în apropiere. Toți cei din familie, trei persoane, au avut nevoie de îngrijiri după ce au avut atacuri de panică. Incendiul a fost lichidat după 4 ore, iar pompierii, care au intervenit cu mai multe mașini, spun că totul a pornit de la un scurtcircuit la un conductor electric defect.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit