Prima pagină » Actualitate » Încă unul dintre pacienții salvați din incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a decedat

Încă unul dintre pacienții salvați din incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a decedat

Încă unul dintre pacienții salvați din incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a decedat
Încă unul dintre pacienții salvați din incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a decedat

Încă un pacient care fusese salvat din incendiul care a avut loc săptămâna trecută la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a murit.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, fost cadru militar și care fusese internat într-o secție de Terapie Intensivă, informează Antena 3.

Bărbatul avea o formă severă de COVID-19, cu toate că nu suferea de comorbidități. Ca urmare a afectării severe la nivel pulmonar, starea acestuia a început să se agraveze, iar pacientul a încetat din viață miercuri dimineață.

„Când a venit, vineri, nu era de ATI. Era o formă severă, dar nu era de ATI. Era cu oxigen… A stat sâmbătă, duminică, luni noaptea a murit. Acum e la Medicină Legală, să vedem ce ne spun”, a declarat medicul Erdin Borgazi, managerul Spitalului Palazu Mare.

În cursul zilelor de 4 și 5 octombrie, alți doi pacienți care au fost salvați din incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase și transferați la o altă unitate sanitară au murit. Unul dintre ei avea 75 de ani, iar celălalt 63.

Cel din urmă suferea, pe lângă COVID, de gută, obezitate și hipertensiune arterială.

Și bărbatul de 75 de ani suferea de mai multe comorbidități. El fusese transferat la Secția exterioară Agigea a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Starea lui de sănătate s-a deteriorat brusc sâmbătă, când a fost dus de urgență la Terapie Intensivă.

Potrivit reprezentanților spitalului, moartea pacientului nu are nicio legătură cu incendiul.

7 pacienți decedați în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

În urma incendiului de vineri, 7 pacienți internați la terapie intensivă și-au pierdut viața. Alți 113 pacienți au fost transferați la alte spitale.

Conform informațiilor GÂNDUL, două dintre cele șapte persoane care și-au pierdut viața în incendiul de vineri dimineața au avut arsuri mari, altele au murit prin intoxicație cu fum. Procurorul de caz din dosarul incendiului de la Constanța, Sadîc Zafer, a declarat vineri că deja au fost audiaţi câţiva dintre pacienţii care au asistat la tragedie, iar cercetarea este în plină desfăşurare.  Toate cele şapte victime care și-au pierdut viața au fost identificate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi