Prima pagină » Actualitate » UPDATE | Aeronava cu care sunt repatriați românii din Africa de Sud a ajuns la București. La bord au fost și 18 cetățeni europeni – VIDEO

UPDATE | Aeronava cu care sunt repatriați românii din Africa de Sud a ajuns la București. La bord au fost și 18 cetățeni europeni – VIDEO

Madalina Prundea
Aeronava Tarom care a plecat spre Africa de Sud ajuns înapoi la București / Sursa foto și video: TAROM

Numărul pasagerilor care au ajuns înapoi în România cu aeronava specială organizată de statul român a ajuns la 70, în plus față de cei 46 de conaționali care au cerut ajutorul Ministerului Afacerilor Externe fiind și 18 cetățeni europeni și șase din state terțe.

Aeronava TAROM trimisă pentru repatrierea românilor blocați în Africa de Sud, după ce cursele le-au fost suspendate ca urmare a restricțiilor impuse odată cu apariția noii tulpini a COVID-19 a ajuns marți după-amiază la București, de unde a plecat în noaptea de duminică spre luni. Avionul a decolat în noaptea de luni spre marți, la ora 03:54 (ora locală a României) din Johannesburg, în urma îndeplinirii cu succes a tuturor procedurilor și formalităților necesare, și este așteptată să aterizeze la București în jurul orei 15.30 (ora României), a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Cine se află pe lista pasagerilor

Potrivit MAE, de la numărul inițiat de 36 de români identificați ca fiind blocați în Africa de Sud, pe lista de pasageri care au urcat la bordul aeronavei sunt 70 de persoane: 46 de cetățeni români – inclusiv delegația sportivă a campionei României la rugby CSM Știința Baia Mare, 18 cetățeni europeni, dintre care 10 bulgari, 4 spanioli, 3 polonezi, 1 cetățean ungar, precum și 6 cetățeni din state terțe – 4 georgieni, 1 australian, 1 neozeelandez, aceștia făcând parte din lotul de sportivi ai CSM Știința Baia Mare și având rezidență în România.

Consulul din cadrul Ambasadei României la Pretoria a mers la Aeroportul din Johannesburg pentru a pune la dispoziția cetățenilor români alimente de bază și apă și pentru a-i sprijini în realizarea tuturor formalitățile specifice în vederea îmbarcării pe cursa Tarom.

Premierul Nicolae Ciucă anunțase, duminică, disponibilitatea României de a aduce cu această aeronavă și alți cetățeni europeni care vor să părăsească zona, dat fiind că ar rămâne 50-55 de locuri libere, disponibilitate anunțată prin Mecanismul European pentru Situații de Urgență.

Totodată, MAE a informat că alți 7 cetățeni români care se află în Cape Town nu au reușit să se îmbarce pe zborul de repatriere, fie din cauză că nu au putut să facă deplasarea în timp util la Johannesburg, fie pentru că nu au efectuat la timp testele PCR necesare.

„Reprezentanții Ambasadei României la Pretoria rămân în contact cu aceștia și vor continua eforturile de sprijinire în vederea identificării, în viitorul apropiat, a altor soluții de transport către România”, au anunțat reprezentații MAE.

Interdicție de intrare în România pentru persoanele din țările afectate de noua tulpină Omicron

În ședința de Guvern de duminică s-a adoptat hotărârea care stabilește interdicția de intrare în țară a cetățenilor din țările afectate de apariție tulpinii Omicron a coronavirusului, respectiv: Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud, Zimbabwe și Malawi.

„Normal că e o interdicție temporară și care este în această perioadă în concordanță cu ce s-a stabilit la nivel european, urmând să urmărim evoluția noii variante sau tulpini care există și să vedem care vor fi deciziile în următoarele două, trei săptămâni”, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Cetățenii români și europeni intră în carantină la revenirea din aceste state. Ei vor intra în carantină de 14 zile sau, dacă testul la 8 zile e negativ, timp de 10 zile.

La fel ca și Raed Arafat, care le-a recomandat românilor să limiteze călătoriile la cele esențiale în zonă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să analizeze cu atenție oportunitatea oricărei deplasări către statele afectate de noua variantă de coronavirus și să se informeze temeinic anterior deplasării prin consultarea secțiunii Atenționări de călătorie COVID-19 de pe pagina de internet a MAE pentru informații privind măsurile adoptate de alte state în contextul pandemiei de COVID-19.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra