Patriarhul Daniel: România, binecuvântată cu capul Sfântului Andrei / Catedrala Neamului, ridicată cu mâna apostolului

Patriarhul Daniel: România, binecuvântată cu capul Sfântului Andrei / Catedrala Neamului, ridicată cu mâna apostolului
Patriarhul Daniel / Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 30/11/2021, 18:22

„Sfântul Apostol Andrei iubește poporul român și ajută Biserica Ortodoxă Română și pe românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el”, a afirmat marți Patriarhul Daniel, într-un cuvânt cu ocazia zilei Sfântului Andrei. Patriarhul a amintit și de moaștele apostolului, care au fost aduse de mai multe ori în țara noastră.

PF Daniel a vorbit despre șederea îndelungată în Dobrogea a apostolului Andrei, despre modul său discret de propovăduire și despre felul în care sfântul a binecuvântat lucrări importante ale Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani.

Când Sf. Ap. Andrei a ajuns în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, a găsit negustori greci, ocupanți romani și triburi geto-dacice locale. Poporul român s-a format treptat, lent, în istorie ca popor nou, care se creștina pe când se forma, a precizat patriarhul în mesajul său, potrivit Basilica.ro.

„Etnogeneza și creștinarea au fost simultane”

„Etnogeneza și creștinarea au fost simultane și lente. E vorba de o creștinare lentă, dar profundă, care a făcut ca, mai târziu, poporul român, format din geto-daci și romani, să reziste la multe valuri de popoare migratoare venite din răsărit, să-și păstreze identitatea și credința.”

Astfel, Sf. Ap. Andrei „este părintele spiritual, sau Apostolul Românilor”, a spus PF Daniel. El a stat mult timp în Dobrogea, ceea ce explică intrarea sa în folclorul din zonă.

Șederea mai îndelungată se explică prin faptul că „el nu practica convertirea în piețe, ca Sf. Ap. Pavel, care le propovăduia mulțimilor adunate în piețele orașelor, ci avea o altă metodă de creștinare: predica Evanghelia în familii creștine, care invitau și pe alți locuitori care încă nu erau creștini”.

„Metoda sa era una discretă și bazată pe predica în diferite familii sau mici adunări ale localnicilor, sau uneori în peșteri, care nu erau la vedere ca piețele publice din orașe”, a explicat Patriarhul Daniel.

Capul Sf. Andrei, în România

„Sf. Ap. Andrei a însemnat foarte mult pentru creștinarea noastră, dar conștientizarea acestui adevăr – și anume că noi am primit credința apostolică de la Sf. Ap. Andrei – s-a realizat mai ales în anul 1996 când, de hramul Sf. Cuv. Parascheva, a fost adus capul Sf. Ap. Andrei de către IPS Nikodemos, Mitropolit de Patras, la Iași, între 12 și 15 octombrie”, a spus Preafericirea Sa.

Capul sfântului a ajuns apoi și la Galați. Numai la Iași au participat un milion de pelerini, deoarece Televiziunea Română a invitat istorici, „mai ales pe profesorul de vrednică pomenire Emilian Popescu, care a demonstrat pe bază de documente istorice că Sf. Ap. Andrei este Apostolul Românilor, cel care a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Dobrogea de astăzi”, a spus patriarhul.

„Sf. Ap. Andrei deci revine prin aducerea cinstitului său cap în România în 1996, ca apostolul românilor, care găsește – după mulți ani de încercări de-a lungul secolelor și mai ales după mulți ani de încercări în timpul perioadei comuniste de 45 de ani – un popor evlavios și credincios.”

„A fost atât de mare bucuria că poporul român s-a reîntâlnit cu apostolul său”, a spus Patriarhul României. „De aceea, în anii următori, o mulțime de copii care s-au născut, băieți și fete, au primit numele de Andrei sau Andreea, încât astăzi avem peste 800.000 de români care poartă numele de Andrei sau Andreea și derivate.”

Acest moment a condus la decizia Sf. Sinod Al Bisericii Ortodoxe Române de a include în Calendarul Ortodox denumirea de „Ocrotitorul Românilor” în dreptul numelui Sf. Ap. Andrei. În 2012, Parlamentul României a recunoscut sărbătoarea sfântului ca sărbătoare de stat, astfel încât sfântul devine Ocrotitorul României și „din punct de vedere legal, al Parlamentului, nu doar din punct de vedere bisericesc”.

PF Daniel: Catedrala Neamului, ridicată cu mâna Sf. Andrei

În continuare, Patriarhul Daniel a evocat și alt moment în care moaștele sfântului au binecuvântat lucrări importante ale Bisericii Ortodoxe Române din istoria recentă.

„Noua catedrală, numită Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, are al doilea hram «Sf. Ap. Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României», pentru că este sfântul apostol cel mai aproape de poporul român”, a spus Patriarhul Daniel.

Când capul Sf. Ap. Andrei a fost adus din nou în România în 2011, la sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, cu el „a fost înconjurată fundația noii catedrale ca semn de binecuvântare a începutului Catedralei [Naționale]”.

În aceeași zi, cinstitul cap al sfântului a ajuns la Sibiu, la, proclamarea canonizării Sf. Ier. Andrei Șaguna, iar ulterior și la Alba Iulia, la proclamarea canonizării Sf. Ier. Simeon Ștefan.

„Astfel, Sf. Ap. Andrei a binecuvântat cu cinstitul său cap Moldova, Țara Românească și Transilvania, prin pelerinajele din 1996 și 2011”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.

„În Anul Centenar 2018, la sfințirea altarului Catedralei Naționale, a venit mâna dreaptă a Sf. Ap. Andrei, adusă de IPS Mitropolit Hrisostom din Patras. Și Noi am spus: «Capul Sf. Andrei a gândit Catedrala și mâna lui ne-a ajutat să o ridicăm și să sfințim altarul acestei catedrale». Deci avem o bucurie deosebită atunci când facem pomenirea Sf. Ap. Andrei.”

PF Daniel a mai menționat că un fragment din moaștele Sf. Ap. Andrei dăruit de Cardinalul Vienei Christoph Schönborn va fi transferat de la Reședința Patriarhală la Catedrala Națională când aceasta va fi gata.

„Toate aceste date ne arată că Sf. Ap. Andrei iubește poporul român, ajută Biserica Ortodoxă Română și pe românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el”, a mai spus patriarhul, transmițând felicitări pentru toți cei care poartă numele de Andrei, Andreea și derivate, rugându-se Sf. Ap. Andrei „să le dăruiască sănătate și fericire, pace și bucurie și mult ajutor în toată fapta bună”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Cu cât crește salariul minim pe economie de la 1 iulie 2024. Anunțul făcut de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva...