Prima pagină » Actualitate » Primarul din Mioveni se teme pentru siguranța sa după ce interlopul care l-a agresat a scăpat cu control judiciar: Având în vedere răutatea lui, e normal să mă tem

Primarul din Mioveni se teme pentru siguranța sa după ce interlopul care l-a agresat a scăpat cu control judiciar: Având în vedere răutatea lui, e normal să mă tem

Primarul din Mioveni se teme pentru siguranța sa după ce interlopul care l-a agresat a scăpat cu control judiciar: Având în vedere răutatea lui, e normal să mă tem

Au trecut doar două zile de la incidentul de la Primăria Mioveni, iar primarul Ion Georgescu e surprins că Stelian Crăciun, interlopul acuzat că l-a agresat, vineri seara, chiar în biroul său, a fost pus sub control judiciar şi nu arestat. Edilul spune că se teme pentru siguranţa sa şi a familei sale.

Reamintim că vineri, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați cu privire la faptul că primarul localității ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituției.

Polițiștii au identificat persoanele implicate, care au fost audiate.

Primarul din Mioveni se află în birou cu fostul șef al Poliției orașului. La un moment dat, în birou au intrat patru indivizi. Primarul spune că a fost agresat și i s-au cerut explicații pentru diversele acțiuni făcute în calitate de edil al orașului.

“Având în vedere răutatea lui, e normal să mă tem. Este în libertate, are unele restricţii, dar poate face rău prin interpuşi. Eu zic că e o măsură proastă având în vedere că nu este la prima abatere şi chiar de o săptămână-două, a ieşit de sub alt control judiciar”, a declarat pentru adevarul.ro, Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni.

Primarul Ion Georgescu spune că Stelian Crăciun, împreună cu patronul unui restaurant din Piteşti, Daniel Otobîcu, fost subordonat al edilului pe vremea când lucrau la Dacia, reuşise să treacă de paznicul Primăriei, după ce l-au minţit pe acesta că sunt aşteptaţi în birou, apoi interlopul l-a agresat şi l-a ameninţat.

“Mă înjura şi îmi spunea că nu mai e Mihalcea (n.r. fostul comisar-şef al Poliţiei Mioveni, pensionat anul acesta, după ce, anterior, făcuse dezvăluiri despre încrengăturile interlope din Argeş) şi acum urmez eu. Părerea mea este că are legătură cu Mihalcea, pentru că în ultimii opt-zece ani, eu nu m-am intersectat cu Stelian Crăcium, nici salut, nici bună ziua. Mă aştept ca instituţiile statului să fie mai drastice, mai ales că am înţeles că anumite structuri ale statului îl folosesc. Având în vedere ce a prezentat media din Argeş în ultimii cinci ani, cred asta. Este ca un om sub acoperire, ori ca un martor protejat pentru anumite persoane sau un reclamagiu de serviciu. Când vrei să faci cuiva rău, îl chemi pe Stelică şi mâine se duce peste el”, a mai declarat  Ion Georgescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imperiul secret al filmelor piratate a căzut! Cum au spart polițiștii italieni rețeaua CINEMAGOAL care făcea milioane din streaming ilegal
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Nicușor Dan a semnat decretul! Veste de ULTIMA ORĂ pentru români
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Detalii tulburătoare în cazul crimei din Bihor. Autopsia indică urme clare de violență sexuală asupra fetei de 18 ani
Mediafax
Fosta iubită a unui cântăreț celebru, acuzată că a pus la cale uciderea lui
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Planul AUR pentru revigorarea pensiilor. Legea care îi ajută pe toți pensionarii din România
Ce se întâmplă doctore
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Ceva ciudat se întâmplă cu animalele care trăiesc în orașe, arată un studiu global