Prima pagină » Actualitate » Peste 40.000 de civili au fost evacuați miercuri din Ucraina în cele 12 ore de la începerea acordului de încetare a focului

Peste 40.000 de civili au fost evacuați miercuri din Ucraina în cele 12 ore de la începerea acordului de încetare a focului

Peste 40.000 de civili au fost evacuați miercuri din Ucraina în cele 12 ore de la începerea acordului de încetare a focului

Miercuri, peste 40.000 de civili au fost evacuați din întreaga țară în cele 12 ore de la începerea acordului de încetare a focului, din cele șase regiuni din Ucraina. Aceasta deși autoritățile au întâmpinat dificultăți mari pentru a-i scoate pe oameni din zonele de conflict din jurul orașelor Kiev, Harkov și Mariupol.

 „Peste 40.000 de femei și copii au fost evacuați din toată Ucraina într-o singură zi. Am încercat să evacuăm 100.000, dar nu am reușit”, a scris a anunțat negociatorul ucrainean David Arakhamia, potrivit The Guardian.

Potrivit Sky News, autoritățile ucrainene au anunțat că civilii au putut părăsi orașul Sumi, din nord-estul țării, părți din regiunea Kiev și orașul Enerhodar, din sud.

Potrivit UNIAN, civilii au fost evacuați prin coridoare umanitare, după cum urmează: Sumî – Poltava, Izyum – Lozovaia, Energodar – Zaporojye, Mariupol – Zaporojie, Vorzel, Bucha, Borodianka, Gostomel – la Kiev.

Evacuarea civililor din zonele critice de război a fost amânată de câteva ori în ultimele zile. Luni, 7 martie, ministerul Apărării rus a declarat un nou regim de tăcere și a permis deschiderea a șase coridoare umanitare pentru a evacua civilii ucraineni. Potrivit rutelor propuse de partea rusă, coridorul de la Kiev ducea spre Belarus, iar civilii care doresc să plece de la Harkov aveau doar un coridor care ducea spre Rusia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi