Prima pagină » Actualitate » Ministru francez: Statele UE nu vor putea impune un embargo complet asupra importurilor de hidrocarburi ruseşti

Ministru francez: Statele UE nu vor putea impune un embargo complet asupra importurilor de hidrocarburi ruseşti

Ministru francez: Statele UE nu vor putea impune un embargo complet asupra importurilor de hidrocarburi ruseşti

Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Barbara Pompili, a afirmat miercuri, la New York, că cele 27 de ţări ale Uniunii Europene nu vor putea impune un embargo complet asupra importurilor lor de hidrocarburi ruseşti, aşa cum au decretat Statele Unite.

În timp ce Washingtonul şi Londra au decis să-şi oprească importurile de gaz şi petrol ruseşti, UE, mult mai dependentă, nu este pregătită să le urmeze, dar se organizează să reducă cu două treimi anul acesta achiziţiile de gaze de la Moscova.

Barbara Pompili, care a vorbit în numele preşedinţiei franceze a Consiliului UE, în cursul unei vizite la ONU, a confirmat că cei 27 vor lua „măsuri foarte grele, deoarece de acum până la sfârşitul anului trebuie să reuşim să reducem cu două treimi din importurile noastre” de gaz rusesc, scrie Agerpres.

Ea a insistat, în cadrul unui briefing de presă, asupra „amplorii a ceea ce înseamnă aceasta văzând dependenţa pe care o avem astăzi”.

Potrivit ministrului francez, care urmează să se întâlnească joi, la Washington, secretarul american pentru energie, Jennifer Granholm, „preşedintele (american) Joe Biden a spus el însuşi că situaţia în Statele Unite şi în Europa nu este comparabilă şi că nu intenţionează să ne ceară să luăm acelaşi tip de decizie”.

Joe Biden a anunţat marţi un embargo asupra importurilor americane de hidrocarburi ruseşti, în timp ce Marea Britanie s-a angajat să realizeze acest lucru până la sfârşitul anului.

Petrolul rusesc reprezintă doar 8% din importurile americane, iar Statele Unite nu importă gaze din Rusia.

Pentru a reduce dependenţa europeană – Rusia reprezintă 45% din importurile europene de gaze şi cărbune şi 25% din cele de petrol – fără a pune în pericol economia celor mai expuse ţări, Bruxellesul le-a propus celor 27 să-şi diversifice aprovizionarea, să-şi mărească rezervele şi să reducă consumul de energie.

Foaia de parcurs va fi discutată joi şi vineri de şefii de stat şi de guvern reuniţi în summit la Versailles. Ei ar urma să se angajeze „să iasă din dependenţa lor de importurile de gaz, petrol şi cărbune ruseşti”, dar fără un calendar, potrivit proiectului de concluzii consultat de AFP.

„Această criză geopolitică va dura şi de aceea (…) luarea unor măsuri care ar avea imediat un impact foarte puternic asupra economiilor noastre riscă să ne destabilizeze societăţile”, a avertizat Barbara Pompili pentru care „nu putem trece de la 40% la nimic în cinci minute”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!