Prima pagină » Video » VIDEO Mircea Geoană, viitor președinte? Răspunsul celui de-al doilea om în NATO: „Sper să nu mai văd în România astfel de aberații democratice”

VIDEO Mircea Geoană, viitor președinte? Răspunsul celui de-al doilea om în NATO: „Sper să nu mai văd în România astfel de aberații democratice”

Mara Răducanu

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO,  a fost invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul. Mircea Geoană, „viitor președinte al României în 2024?” – a fost întrebarea lui  Marius Tucă pentru cel de-al doilea om în NATO. Răspunsul a venit în termeni diplomatici, Mircea Geoană susținând că, momentan, întreaga sa concentrare profesională merge către job-ul actual, cel de la NATO.

„M. Tucă: Sunt foarte mulți care vorbesc despre candidatura lui M. Geoană la președinția României…

M. Geoană: Este o discuție prematură pentru mine pentru că am un job de făcut aici și îl fac fără să fiu distras de alte elemente. Pot să fac ceea ce-mi propun după ce termin la NATO. Pot să revin în politică sau nu, pot să fac ce vreau eu și încă nu m-am hotărât ce vreau să fac. Eu sunt convins că astăzi România este o țară mult mai matură democratic și, că, oricine va candida pentru orice fel de funcție, sper să nu mai văd în România astfel de aberații democratice.”

Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță surprize de proporții în București și în celelalte orașe din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Povestea reală a lui Corinne Hofmann: Cum o europeancă a renunțat la tot pentru iubirea unui războinic Maasai