Prima pagină » Actualitate » Ajutoare pentru pensionari înainte de Sărbătorile de iarnă: Cine poate primi între 300 și 500 de lei în plus

Ajutoare pentru pensionari înainte de Sărbătorile de iarnă: Cine poate primi între 300 și 500 de lei în plus

Ajutoare pentru pensionari înainte de Sărbătorile de iarnă: Cine poate primi între 300 și 500 de lei în plus

Florin Manole, ministrul Muncii, a anunțat la Antena 3 CNN că pensile se vor indexa anul viitor „cu respectarea leagii”, asta însemnând un procent de circa 7,7%. În plus, acesta a mai spus că seniorii cu pensii de până la 3.000 de lei vor primi și jumătate din ajutoarele one-off stabilite la începutul anului, sume între 300 și 500 de lei, odată cu pensia, în luna decembrie.

Ministrul Muncii a mai spus și că dacă nu ar fi fost adoptată rectificarea bugetară de urgență, nu ar fi fost bani pentru achitarea pensiilor până la finalul anului, potrivit Antena 3 CNN.

„Rectificarea de astăzi este da, și pentru Casa de Pensii și pentru ANOFM. Cu siguranță dacă nu exista un nou guvern care să facă rectificarea ar fi existat probleme și în domeniul social și în domeniul pensiilor și al sănătății”, a spus Florin Manole.

Pensionarii care primesc bani

Pensionari vor primi ajutoare între 300 și 500 de lei după cum urmează:

pensia până la 1.500 de lei: ajutor de 500 de lei;
pensia între 1.501 lei – 2.000 de lei: ajutor de 400 de lei;
pensia între 2.001 lei – 3.000 de lei: ajutor de 300 de lei;

Pensiile vor fi indexate în 2027

Ministrul Muncii a mai declarat că nu există pe masă varianta înghețării pensiilor din nou anul viitor și a garantat că pensiile vor fi indexate

e din 2027. El a adăugat că nu există discuții despre împărțirea majorării pensiilor în două tranșe.

„Pensiile se vor indexa, se vor majora, anul viitor. Nu am avut nicio discuție și nu am nicio simulare despre două tranșe sau trei tranșe, sau un mix de one-off cu…

Deocamdată avem un singur scenariu: acela al respectării legii. Nu o să fim doar un trimițător de plicuri cu o formula și cu un calcul. E rolul ministrului Muncii, indiferent cine ar fi sau de la ce partid, să militeze pentru respectarea drepturilor pensionarilor.

Ministrul de Finanțe sau premierul nu m-au întrebat dacă aș accepta o variantă mixtă sau două tranșe sau altceva”, a spus Florin Manole.

Prin urmare, pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie 2027 cu aproximativ 7,7%, dacă guvernul condus de Luca Niculescu aplică integral formula de indexare prevăzută în actuala lege a pensiilor și nu intervine o nouă derogare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
Mediafax
Kelemen Hunor, mesaj clar despre Guvernul Niculescu. Cât vrea să reziste actualul Executiv
Click
Câți bani ar încasa Tudor Chirilă de la PRO TV pentru „Vocea României”. Fratele artistului a dezvăluit suma: „E prea de tot”
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cele două episoade mai puțin cunoscute care au grăbit căderea lui Alexandru Ioan Cuza
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP