Prima pagină » Actualitate » Ucraina a finalizat completarea chestionarul pentru aderarea la Uniunea Europeană

Ucraina a finalizat completarea chestionarul pentru aderarea la Uniunea Europeană

Ucraina a finalizat completarea chestionarul pentru aderarea la Uniunea Europeană

Ucraina a finalizat completarea formalităților pentru aderarea la Uniunea Europeană, scrie the Guardian. Mai departe, Comisia Europeană va trebui să emită o recomandare cu privire la respectarea criteriilor de aderare.

„Astăzi, pot spune că documentul a fost completat de partea ucraineană. Ne aşteptăm ca recomandarea să fie pozitivă, iar apoi mingea va fi de partea statelor membre ale UE”, a declarat duminică, Igor Zhovkva, directorul adjunct al biroului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski

Zhovkva a precizat că Ucraina se aşteaptă să dobândească statutul de ţară candidată la aderarea la UE în iunie, când va avea loc o reuniune a Consiliului European.

„În continuare, va trebui să începem negocierile de aderare. Iar după ce vom purta aceste discuţii, putem vorbi deja despre aderarea deplină a Ucrainei la UE”, a mai spus Zhovkva.

Amintim că preşedintele Zelenski a semnat pe 28 februarie cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei