Prima pagină » Știri externe » Preşedintele Emiratelor Arabe Unite a murit. Șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan a condus țara timp de aproape două decenii

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite a murit. Șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan a condus țara timp de aproape două decenii

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite a murit. Șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan a condus țara timp de aproape două decenii
Președintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan / Sursa foto: Profimedia

Președintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, un lider care adus statele din Golf mai aproape de Vest, de Statele Unite și aliații săi, a murit vineri, la 73 de ani, după aproape două decenii în această funcție.

Ministerul Afacerilor Prezidențiale a anunțat decesul șeicului Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, care a condus cel mai bogat emirat, Abu Dhabi, dar nu a oferit detalii, relatează Reuters.

Președintele EUA a fost văzut foarte rar în public din 2014, când a suferit un accident vascular cerebral (AVC).

Născut în 1948, alteţa Sa Şeic Khalifa bin Zayed Al Nahyan, a fost președintele Emiratelor Arabe Unite, care este o federaţie de emirate monarhii, din 3 noiembrie 2004.

Guvernul EAU a decretat doliu naţional pentru o perioadă de 40 de zile, potrivit Khaleej Times, timp în care drapelele sunt coborâte în bernă.

Cine îi succede în funcție

Conform constituției, vicepreședintele și premierul Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, conducător al Dubaiului, va fi liderul țării până când consiliul federal care reunește conducătorii celor șapte emirate se va întruni în termen de 30 de zile pentru a alege un nou președinte.

Cele şapte emirate (Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ras al-Khaimah, Ajman, Fujairah şi Umm al-Qaiwain), care compun federaţia, sunt conduse de câte un conducător, în calitate de şef al emiratului. Potrivit Constituţiei, adoptate în 1971, funcţia de preşedinte al statului federal este deţinută de conducătorul Emiratului Abu Dhabi, iar cea de vicepreşedinte şi prim–ministru de conducătorul Emiratului Dubai.

Potrivit MAE, președintele EUA este ales pentru un mandat de cinci ani, care poate fi reînnoit. Preşedintele EAU deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem, care este constituit din conducătorii celor şapte emirate componente ale federaţiei.

Astfel. potrivit sursei citate, este de aşteptat ca defunctul preşedinte al EAU să fie succedat la putere, în calitatea de emir al Abu Dhabi, de fratele său vitreg, prințul moștenitor Mohammed bin Sultan bin Zayed Al Nahyan, cunoscut uzual și ca MBZ.

Potrivit sursei citate, din cauza stării de sănătate a fratelui său mai mare din ultimii ani, Mohammed bin Zayed și-a asumat cele mai multe atribuții prezidențiale ale Emiratelor Arabe Unite, fiind considerat adesea conducătorul de facto al EAU.

Astfel, conform legii fundamentale a federației înființate de tatăl său în 1971, MBZ este pe cale să devină conducătorul emiratului Abu Dhabi, implicit al EAU.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...