Prima pagină » Actualitate » Fetiță de 10 ani din Dolj, legată cu lanțul de un picior chiar de bunica sa. Ce a pățit femeia

Fetiță de 10 ani din Dolj, legată cu lanțul de un picior chiar de bunica sa. Ce a pățit femeia

Fetiță de 10 ani din Dolj, legată cu lanțul de un picior chiar de bunica sa. Ce a pățit femeia

O femeie din comuna Cerăt, județul Dolj, a fost arestată la domiciliu pentru 30 de zile, după ce și-a legat nepoata, în vârstă de 10 ani, cu lanțul de un picior. Bunica îi este și asistent personal.

Polițiștii Secției nr. 14 Poliție Rurală Bârca, împreună cu reprezentanții autorității locale, au mers, vineri dimineață, în jurul orei 11:00, la locuința femeii, unde a fost găsită fetița, în una dintre camere, legată cu un lanț de piciorul stâng, asigurat cu un lacăt. La rândul său, lanțul era legat de piciorul patului.

„În urma celor constatate, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Minora de 10 ani și fratele acesteia de 15 ani au fost preluați de reprezentanții DGASPC Dolj, minora fiind în afara oricărui pericol”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj.

FOTO – IPJ Dolj

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Ce condiții tehnice ar trebui să îndeplinească un bloc comunist pentru a intra în programul „Lift pentru viață”
Mediafax
Trăiește la 40°C și spune ce NU trebuie să faci pe caniculă
Click
De ce trece timpul tot mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Explicația medicului Mihail Pautov: „Partea cu adevarat interesantă e alta”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Ce se întâmplă doctore
Imagini WOW cu Andreea Bănică într-o rochie complet transparentă. Artista și-a lăsat toate formele la vedere
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Japonezii lansează „transportul public” spre Lună. Primul „autobuz” selenar va decola în mai puțin de 4 ani
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor