Prima pagină » Actualitate » Iohannis, după Summitul B9: „Ne-am concentrat pe asigurarea securităţii cetăţenilor. NATO trebuie să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat”

Iohannis, după Summitul B9: „Ne-am concentrat pe asigurarea securităţii cetăţenilor. NATO trebuie să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat”

Gilda Popa

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, la finalul Summitului B9, că discuţiile cu liderii din formatul Bucureşti 9 s-au concentrat pe asigurarea securităţii cetăţenilor, în contextul climatului de securitate din regiune.

Şeful statului român a subliniat, într-o declarație de presă comună susținută alături de președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, că aliaţii trebuie să se asigure că NATO este capabilă şi pregătită să răspundă provocărilor cu care se confruntă şi să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat.

„Îi mulţumesc, în mod special, Preşedintelui Duda că a fost prezent la Bucureşti astăzi pentru a prezida împreună cu mine această reuniune importantă, precum şi celorlalţi şefi de stat care au venit azi la Bucureşti sau care din motive obiective au participat online. În mod regretabil, domnul Secretar General Stoltenberg nu a mai putut fi astăzi prezent fizic alături de noi, la Bucureşti, din motive pe care le cunoaşteţi, dar participarea sa online şi implicarea sa constantă şi activă în discuţiile B9 reprezintă un indicator clar al atenţiei şi al angajamentului NATO faţă de aliaţii săi, precum şi o dovadă a relevanţei şi a utilităţii acestui Format pentru întreaga Alianţă. Bucureşti 9 este un format care a devenit cu atât mai necesar în aceste momente în care ne confruntăm, la graniţa Alianţei Nord-Atlantice, cu un conflict deschis care generează pierderi de vieţi omeneşti şi propagă instabilitate şi insecuritate în regiune şi în întregul spaţiu euroatlantic”,  a declarat preşedintele Iohannis la începutul intervenţiei sale.

Iohannis: „B9 este un cadru esenţial pentru proiectarea unor poziţii comune, articulate pentru securitatea Flancului Estic şi cea euroatlantică”

„Încă de la începutul ostilităţilor, la 24 februarie, aliaţii din Europa Centrală şi de Est, parte a Formatului B9, au menţinut un dialog şi o coordonare strânsă, iar seria de reuniuni desfăşurate până în prezent demonstrează în mod categoric valoarea adăugată a Formatului B9. B9 este un cadru esenţial pentru coagularea şi proiectarea unor poziţii comune, articulate, privind teme importante pentru securitatea Flancului Estic şi cea euroatlantică. Este, alături de partenerii noştri din Statele Unite şi împreună cu aliaţii NATO, o evidenţă că asigurăm un dialog aplicat cu privire la implicaţiile profunde ale invaziei militare ruse pentru securitatea noastră, pentru stabilitatea euroatlantică şi pentru ordinea internaţională bazată pe reguli”, a adăugat președintele.

Mesajul pe care Joe Biden l-a transmis cu ocazia Summitului B9

Şeful statului român a amintit şi mesajul pe care Joe Biden l-a transmis cu ocazia Summitului B9.

„Preşedintele Statelor Unite, domnul Joe Biden, ne-a transmis mesajul său de apreciere faţă de Formatul nostru, reiterând angajamentul de neclintit al Statelor Unite pentru securitatea tuturor aliaţilor, inclusiv, evident, a celor din B9, precum şi pentru articolul 5 al Tratatului de la Washington. (…) Astăzi, ne-am concentrat pe ceea ce trebuie să facem pentru a asigura şi livra în mod concret securitate pentru cetăţenii noştri. Am avut un schimb de opinii de substanţă cu privire la evoluţiile de securitate. Dialogul de astăzi a evidenţiat din nou angajamentul nostru ferm de a contribui la realizarea obiectivelor NATO”, a completat preşedintele Iohannis.

Totodată, Klaus Iohannis a amintit şi necesitatea adoptării unui nou concept strategic al NATO, prin stabilirea unor „noi parametri de securitate care sp acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca Ameninţare si să consolideze Alianţa pe toate palierele pentru a face faţă tuturor provocărilor din prezent şi din viitor”.

„Legătura transatlantică face din NATO cea mai importantă alianţă politico-militară din istorie. (…) Trebuie să ne asigurăm ca NATO este capabilă şi pregătită să raspundă calibrat provocărilor cu care se confruntă. Alianţa trebuie să fie capabilă să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat”, a mai spus preşedintele, care a subliniat că regiunea Mării Negre are o importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică. Un alt subiect abordat în cadrul Summitului a fost legat de consecinţele multiple pe care le generează războiul, în plan umanitar şi economic. „În acest sens, un accent deosebit a fost pus pe a sprijini în continuare Ucraina si poporul ucrainean”, a precizat Iohannis.

Şefii de state din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria s-au reunit la Palatul Cotroceni, în cadrul Summitului Formatului Bucureşti 9, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei.  Summitul a fost găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
Super El Niño scapă de sub control. Urmează luni cu fenomene EXTREME
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Ai simțit vreodată că ești „pe aceeași lungime de undă” cu cineva? Se pare că sincronizarea undelor cerebrale nu este un mit!