VIDEO | Biserica Stavropoleos, bijuteria unică a ortodoxiei românești (DOCUMENTAR)

Biserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, care se află chiar în centrul orașului București. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”, iar biserica poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, dar și a Sfântului Iustin Martirul și Filosoful. Mai mult, biserica este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

Biserica Stavropoleos a fost ridicată în anul 1724, în timpul celei de-a doua domnii în Țara Românească a lui Nicolae Mavrocordat, de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir. În anul 1722, acesta a cumpărat locul pe care avea să își zidească un han și o biserică, peste drum de Biserica Ghiormei Banul.

Astfel, în incinta hanului construit cu două niveluri, Ioanichie a construit actuala biserică, mănăstirea fiind susținută economic de către han, o situație frecvent întâlnită în epocă.

FLASH NEWS Ciucu ține cont de „impactul financiar” la buget, când vine vorba de interzicerea păcănelelor: „Să vedem și câți bani aduc”

19:57

CONTROVERSĂ Fiul fostulului bancher ucrainean, care deținea și cetățenia română, reținut în Spania. A „participat” la moartea tatălui său?

19:39

În anul 1725, fata logofătului Radu Greceanu, Maria, a dăruit mănăstirii locul de care avea nevoie pentru a se ridica o clopotniță și o pivniță. Un an mai târziu, arhimanditul Ionichioaie a fost ridicat la rangul de mitropolit al Savropolei, din porunca Patriarhului Ieremia și cu încuviințarea voievodului Nicolae Mavrocordat.

Tot de atunci, mănăstirea pe care a construit-o a primit numele Stavropoleos, după numele vechii mitropolii. În anul 1742, starețul Ioanichie a murit și a fost înmormântat în biserica sa.

În Biserica Stavropoleos se cântă altfel decât in majoritatea bisericilor din România. Altfel, dar nu altceva decât muzică bisericească tradițională. La Stavropoleos se cântă muzică bizantină. Specialiștii o numesc uneori neo-bizantină sau de tradiție bizantină, pentru a evita controversele legate de raportarea la spațiul și perioada Imperiului Bizantin.

Odată cu trecerea timpului, biserica monahală a suferit numeroase stricăciuni care necesitau reparații urgente, astfel că în anul 1803 au început primele lucrări de restaurare.

Mai târziu, în anul 1838, Mănăstirea Stavropoleos a fost avariată de un cutremur, iar între 1840-1841, starea precară în care a ajuns, a determinat autoritățile să someze, în repetate rânduri, conducerea mănăstirii să dărâme turla bisericii, care urma să cadă.

Astfel, în anul 1841, turla a fost dărâmată pentru siguranța credincioșilor. După mai multe încercări, starețul mănăstirii a cerut ca biserica să se dărâme și să se construiască una nouă, la schimb.

În anul 1858 și arhitectul Slater a susținut necesitatea unei restaurări înțelepte a bisericii, care să respecte arhitectura și decorațiile originale. După mai bine de peste 20 de ani, noul stareț, Serian, nemulțumit de starea în care a ajuns clopotnița bisericii, a cerut Ministerului Cultelor să ia măsuri.

Abia în anul 1897, Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor a făcut demersuri pentru ca biserica să fie restaurată și s-a adresat arhitectului Ion Mincu, care, după trei ani de studii, a afirmat că restaurarea acesteia este imposibilă din cauza greșelilor de construcție.

Cu toate acestea, restaurarea a început în vara anului 1904. După patru ani, arhitectul Ion Mincu a prezentat autorităților planurile pentru ridicarea, alături de biserică, a clădirii ce amintea de vechiul han dispărut, care urma să servească drept muzeu monahal. Restaurarea picturii urma să fie încredințată pictorului preot V. Damian.

După moartea arhitectului Ion Mincu, lucrările au fost continuate de elevul său, arhitectul Alexandru Zagorit. Acestea au fost, însă, întrerupte în timpul războiului. Ulterior, au fost reluate sub conducerea profesoruluI C. Dumitrescu.

Între anii 1904-1940, Biserica Stavropoleos a rămas, din păcate, doar un monument istoric, în incinta căruia se depozitau elemente de arhitectură și petre funerare de la bisericile care se demolau în centrul vechi al Bucureștiului.

Din anul 1940, s-a redeschis biserica cultului, de care a avut grijă preotul Dimitrie Iliescu-Palanca și Octavian Dobrin, epitropul bisericii. Din anul 1991, așezământul monahal a făst păstorit de Părintele Iusti Marchis, primul ieromonah din ultima sută de ani.

În prezent, din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcție de la începutul secolului al XX-lea, care adăpostește o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi, dar și obiecte de cult, precum și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist.

Biblioteca conține numeroase volume de teologie, artă și istorie. Achizițiile făcute în ultimii ani reunesc un important fond de scrieri patristice, biblice, dogmatice, liturgice, istorice, pastorale, dicționare și manuale de limbi clasice, dar și studii despre arta bizantină și icoana ortodoxă, istoria și civilizația românească a secolului al XVIII-lea, dar și despre cultura medievală europeană.

Între volumele de artă și arhitectură bisericească, Biblioteca de la Stavropoleos cuprinde numeroase exemplare din serii și colecții ale prestigioaselor edituri din țară și străinătate.

Din vechea zestre a Mănăstirii Stavropoleos s-au păstrat numeroase cărți de cult cărora li s-au adăugat donații sau achiziții făcute în timp pentru a completa fondul de carte veche, alcătuit acum din tipărituri românești, grecești și slavone, dar și câteva manuscrise.

În Biblioteca Stavropoleos sunt prezente aproape toate tipăriturile importante ale cântărilor în limba română, începând cu primele apariții din 1823 ale lui Macarie Ieromonahul, dar și ale lui Anton Pann, Dimitrie Suceveanu și mulți alții până la Ion Popescu-Pasarea și Victor Ojog.

În anul 2008, Mănăstirea Stavropoleos s-a reînființat ca mănăstire de maici, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, iar în anul 2012 aceasta a fost resfințită de către patriarhul Daniel.