Prima pagină » Actualitate » Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air. Explicațiile oficialilor

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air. Explicațiile oficialilor

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air. Explicațiile oficialilor

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis, miercuri, în ziua în care mii de români au sunat pentru asistență consulară, în contextul opririi curselor Blue Air, că a suspendat decizia de poprire a conturilor companiei, după ce aceasta a solicitat eșalonarea plăților restante și a depus documentele necesare.

Reprezentanții AFM au detaliat motivele și etapele care au dus la decizia de poprire a conturi operatorului de zbor Blue Air, care a anunțat apoi, marţi, sistarea tuturor zborurilor programate  să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021

„Conturile au fost blocate de către Administrația pentru Fondul de Mediu (AFM-n.r.) datorită faptului că Blue Air are o datorie de peste 28 de milioane de lei la bugetul AFM. Este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat conform legii, la recuperarea acestei creanțe. Decizia de a suspenda aceste zboruri este absolut nejustificată. Blocarea conturilor de către AFM nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această companie. Cer Blue Air să reia imediat zborurile, să își onoreze obligațiile față de călători, să-și onoreze obligațiile față de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeșalonare a acestei datorii și de a rezolva pe cale legală acest diferend”, explicase, marți, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Miercuri, Executivul a adoptat o hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în vederea suportării costurilor pentru repatrierea unor cetățeni români, precum și pentru acordarea unui ajutor financiar de urgență.

Mai mult, șeful ANPC, Horia Constantinescu, a spus, miercuri, că cel puțin 73.000 de români au depus sesizări privind neregulile de la Blue Air. El a adăugat că această companie aeriană „șantajează statul român”, motiv pentru care instituția pe care o conduce ar putea depune o plângere penală împotriva Blue Air.

Toți pașii până la poprirea conturilor

AFM a anunțat că, în urma solicitării transmise în dimineața zilei de 7 septembrie 2022, de eșalonare la plată a obligațiilor restante la Fondul pentru Mediu și a transmiterii documentației necesare pentru începerea procedurii de eșalonare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei BLUE AIR AVIATION S.A și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței.

Etapele prin care s-a ajuns la măsura popririi conturilor companiei Blue Air, potrivit AFM:

  • 3 mai 2022: Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis către Administrația Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021, în scopul demarării procedurii de stabilire și încasare a penalității în cuantum de 100 euro, echivalent în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon. În baza acestor informații, a fost emisă o decizie de impunere, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru compania BLUE AIR AVIATION S.A, ca urmare nerestituirii unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, decizie care a fost comunicată societății la data de 13 mai 2022 și care avea termen scadent de plată până la data de 5 iunie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
  • 17 mai 2020: Decizia de impunere nu a fost contestată și s-a trimis în acestă dată o solicitare de eșalonare la plată a creanțelor la Fondul pentru Mediu.
  • 24 mai 2022: Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării prin care a informat compania BLUE AIR AVIATION S.A cu privire la cadrul legal prin care se poate realiza eșalonarea datoriei.
  • 24 iunie 2022: Compania BLUE AIR AVIATION S.A a revenit cu o adresă prin care a solicitat eșalonarea la plată a debitului provenit din decizia de impunere.
  • 15 iulie 2022: Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de eșalonare.
  • 25 iulie 2022: Întrucât compania BLUE AIR AVIATION S.A nu a achitat suma restantă și nici nu a pus la dispoziție informațiile și documentele solicitate, nu a prezentat garanții în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Fondului pentru Mediu a demarat măsuri de executare silită și a emis un Titlu executoriu și o Somație de plată.
  • 29 august 2022: Administrația Fondului pentru Mediu a revenit cu o adresă către compania BLUE AIR AVIATION S.A prin care a adus la cunoștință faptul că se respinge eșalonarea de plată a creanțelor la Fondul pentru mediu întrucât nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022.
  • 1 septembrie 2022: Întrucât contribuabilului i-a fost respinsă solicitarea de eșalonare la plată a obligațiilor la Fondul pentru mediu pentru neprezentarea documentelor solicitate și pentru că acesta nu a achitat sumele înscrise în Titlul executoriu și în Somația de plată, au fost continuate măsurile de executare silită în cadrul Dosarului de executare silită pentru recuperarea creanței datorate la Fondul pentru mediu prin emiterea adresei de înștiințare privind înființarea popririi și a adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești.

Citiți și:

Recomandarea video

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China