Prima pagină » Știri externe » Un descendent al familiei Ghika conduce funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: „Este ultima mea misiune pentru Regină, dar prima pentru Rege”

Un descendent al familiei Ghika conduce funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: „Este ultima mea misiune pentru Regină, dar prima pentru Rege”

Un descendent al familiei Ghika conduce funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: „Este ultima mea misiune pentru Regină, dar prima pentru Rege”

Românul Christopher Ghika, general maior și Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE), este responsabilul cu organizarea ceremonialului funerar al Reginei Elisabeta a II-a. El este descendent al familiei Ghika-Comănești, fiul lui John Ghika și nepotul prințului Dimitry Ghika Comănești și al prințesei Valentine Bibescu, iar străbunica lui a fost Martha Bibescu.

Prezent într-o emisiune la postul de televiziune britanic BBC, Ghika a declarat că: „Este ultima mea misiune pentru Regină, dar prima misiune pentru Rege”.

Potrivit generalului Ghika, la paradă vor participa între 800 și 1.000 de membri ai forțelor armate. El a declarat pentru BBC Radio 4: „Este o datorie foarte tristă, dar este un privilegiu unic să participi la ultima datorie a forțelor armate față de regina noastră”.

„În ceea ce privește imaginile evocatoare ale reginei părăsind Palatul Buckingham pentru ultima dată, aceasta va fi o după-amiază foarte specială”, a adăugat generalul Ghika.

Generalul cu origini românești a fost și cel care a condus Batalionul 1 Gardă Irlandeză („Irish Guards”) în cadrul ceremonialului funerar al Prinţului Philip, Duce de Edinburgh, de anul trecut.

Palatul Buckingham a anunțat că funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00 (13:00, ora României). Funeraliile reginei vor fi primele funeralii de stat care au loc în Marea Britanie de la cele ale premierului Winston Churchill, în 1965.

Trupul neînsuflețit al reginei va fi dus la Westminster Abbey, acolo unde s-a căsătorit și a fost încoronată, și apoi va fi transportat la Windsor pentru a fi înmormântată în cavoul regal.

Christopher Ghika, generalul maior britanic cu legături în Comănești

Christopher Ghika este descendentul dinastiei Ghika, o familie nobilă care a stăpânit peste Moldova și Țara Românească în perioada 1658 – 1859 (când s-a realizat Unirea Principatelor). John Ghika, tatăl lui, este fiul cel mai mare al prințului Dimitry Ghika Comănești și al prințesei Valentine Bibescu și a fost la rândul său ofițer al gărzilor irlandeze, o unitate de elită care asigură inclusiv protecția Familiei Regale britanice.

Cariera lui Christopher Ghika începe din anul 1993, în cadrul „Irish Guards” și a participat, de-a lungul vremii, la diferite misiuni internaționale cum ar fi cele din Macedonia de Nord, Kosovo, Sierra Leone, Afganistan și Irak. De asemenea, Ghika a fost și comandantul adjunct al coaliției militare conduse de SUA împotriva grupării teroriste Stast Islamic (ISIS), în cadrul operațiunii Inherent Resolve.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, cu cuțitul la os. Luni se decide soarta Guvernului
Digi24
Una dintre cele mai bogate țări europene mai are rezerve de combustibil doar pentru 20 de zile
Cancan.ro
Prognoză luna mai 2026 | Meteorologii Accuweather anunță furtuni și ninsori în România
Prosport.ro
Milionarul și-a făcut cumpărăturile la LIDL. I-a lăsat mască pe angajați: cu ce și-a umplut căruciorul
Adevarul
Războiul din Pădurea Băneasa ia amploare. 6.000 de oameni, captivi între un dezvoltator care nu se ține de cuvânt și ecologiști
Mediafax
Trei zile de vreme rea în România. Ce zone sunt vizate de avertizările ANM
Click
Cum arată casa de vacanță a Andreei Marin. Imagini de senzație cu locul în care își încarcă bateriile
Digi24
Rumen Radev proclamă „victoria asupra apatiei”, în timp ce „Bulgaria progresistă” revendică primul loc în alegerile anticipate
Cancan.ro
Un nou SCANDAL zguduie Familia Regală! Kate Middleton a ajuns în pragul disperării
Ce se întâmplă doctore
Cum arată mama lui Dan Bălan la 68 de ani. Ludmila Bălan a dezvăluit secretul „tinereții fără bătrânețe”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primul oraș din România în care se introduce tram-trenul. Ce este acesta și cum va funcționa
Descopera.ro
Ce spune știința despre bărbații foarte inteligenți?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este secretul lui Polichinelle?