Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Cât costă să te dai cu karturile pe noul velodrom amenajat de primărie la Craiova

VIDEO | Cât costă să te dai cu karturile pe noul velodrom amenajat de primărie la Craiova

Craiovenii pot conduce, de miercuri, 14 septembrie, karturi construite de cinci studenți ai Universității din Craiova. Tinerii au accesat un proiect în valoare de 50.000 de euro, finanțat de o organizație nonguvernamentală a universității. Au cumpărat componentele, au configurat softul special conceput și au reușit să asambleze 15 karturi electrice care au fost puse pe pista Velodromului din Parcul “Nicolae Romanescu”.

“Noi, din luna mai, am început să ne apucăm de ele fizic, să le asamblăm, să le vopsim, iar în septembrie am dat drumul. Am participat ca voluntari studenți de la mai multe facultăți. Mie mi s-a părut o experiență frumoasă, fiind implicată în voluntariat din primul an de facultate. Cunoștințele mele sunt mai bogate acum. Nu știm încă dacă vom avea vreun avantaj real, dar contează foarte mult ca și practică în facultate, deși nu știm oficial dacă va conta la note, deși am vrea”, a spus o studentă implicată în proiect.

Tot de miercuri, au fost inaugurate și primele circuite realizate în Craiova și dedicate monoposturilor. Pe pista de karting se poate circula cu o viteză de până la 40 de kilometri la oră.

“Noi am venit cu carturile, cele 15 carturi, Primăria Craiova a venit cu infrastructura, și anume reabilitarea acestui velodrom. Noi credem că va fi un punct de atracție al Municipiului Craiova și al acestui parc monumental. Noi avem semnale foarte bune, deja foarte mulți au întrebat și vor să intre pe această pistă să piloteze carturile realizate de studenți. Craiova nu avea așa ceva”, a precizat prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova.

Activitatea de karting va fi împărțită în trei grupe de vârstă – adulți, minori între 15 și 18 ani și între 7 și 14 ani și se va desfășura conform unui regulament aprobat de către Consiliul Local Municipal Craiova.

Care sunt tarifele pentru activitatea de karting

Pentru o plimbare cu cartul de 5 minute, elevii și studenții plătesc 10 lei, iar pentru adulți tariful este de 50 de lei. Pentru categoria Race tariful este de 100 de lei, iar pentru Drift este de 150 de lei pentru același interval de timp.

“Studenții au făcut acest lucru, ceea ce este extraordinar. Le-am testat și eu, ieri, împreună cu toți copiii care au fost în parcul Romanescu și au vrut să vină pe Velodrom și le-au testat gratuit. Le-a plăcut extraordinar de mult. Este o senzație foarte plăcută când vezi bucuria copiilor când în sfârșit pot să beneficieze de un astfel de serviciu. Așadar, ne bucurăm că nici de data aceasta nu facem acest lucru pentru profit. Am pus prețuri chiar modice pentru copii. Chiar dacă în general prețurile pentru karting sunt foarte mari în toată țara, noi nu ne-am gândit la profit când vine vorba de copii”, a declarant Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Studenții vor continua proiectul și vor construi alte 15 karturi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANUNȚUL momentului! Ce a decis Marine Le Pen în privința candidaturii sale la președinția Franței
Digi24
FOTO Atac major în Marea Azov: opt petroliere lovite într-o singură noapte. Cui aparțineau
Cancan.ro
Pensionarii primesc o veste proastă. Pensiile nu pot fi indexate
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Estimările NATO: Cât va aloca România pentru apărare în 2026? Care sunt țările fruntașe
Click
Ținuta aleasă de Mirabela Grădinaru pentru întâlnirea cu Donald Trump. Cum s-a îmbrăcat partenera lui Nicușor Dan
Digi24
„Lăsați-o în pace pe «regina» Meloni”. Replica neașteptată primită de Donald Trump la summitul NATO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”