Prima pagină » Economic » Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii Energiei din regiune despre soluții pentru a trece cu bine peste actuala criză. Deciziile pentru asigurarea resurselor necesare

Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii Energiei din regiune despre soluții pentru a trece cu bine peste actuala criză. Deciziile pentru asigurarea resurselor necesare

reuniunea ministerială a miniștrilor Energiei din regiune

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a găzduit, joi, la Palatul Victoria, reuniunea ministerială a miniștrilor Energiei din regiune, aflați la București pentru a participa la Conferinței internaționale a gazului în România (RIGC – Romanian International Gas Conference).

Premierul a discutat cu miniștrii de resort din regiune despre soluțiile care pot fi implementate la nivel regional pentru a asigura gazul necesar cetățenilor și mediului de afaceri.

La reuniunea au participat Virgil Popescu – Ministrul Energiei, Andrei Spînu – vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Kostas Skrekas, ministrul Mediului și Energiei din Grecia, Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Republica Azerbaidjan, Rossen Hristov, ministrul Energiei din Bulgaria, Alparslan Bayraktar, adjunctul ministrului Energiei și Resurselor Naturale din Turcia, Mykola Kolisnyk, adjunctul ministrului Energiei din Ucraina, Péter Sztáray, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria și George Chikovani, director general, JSC Georgian Oil and Gas Corporation – Georgia.

„România se numără printre țările europene care dețin resurse importante de gaz”

Reuniunea a pus accent pe aplicarea proiectelor de întărire a cooperării între țările participante, în vederea asigurării resurselor energetice și a găsirii celor mai bune  soluții pentru întărirea securității energetice a tuturor statelor participante.

„România se numără printre țările europene care dețin resurse importante de gaz și de producere a energiei electrice. Acest format de dialog este găzduit de România pentru a asigura țărilor din regiune necesarul de gaz natural, dar și pentru a genera soluții care să ofere sprijin economiilor puternice din Vestul Europei, de al căror bun mers depinde și economia regiunii noastre”, a declarat premierul, conform unui comunicat al Guvernului.

Șeful Executivului dăduse asigurări, luni, că românii vor avea suficiente gaze naturale pentru sezonul rece care urmează. Nicolae Ciucă a anunțat că România a atins deja ținta privind cantitatea de gaze înmagazinată pentru iarnă. „Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale a depășit 80%. România a atins astfel ținta stabilită de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie. Continuăm proiectele deja începute pentru asigurarea independenței energetice a României, precum extracția de gaze naturale din Marea Neagră, care acoperă aproximativ 10% din necesarul de consum al țării”, a transmis premierul luni.

În plus, discuțiile au vizat necesitatea cooperării în vederea diversificării surselor și rutelor de aprovizionare cu energie pentru a putea trece cu bine peste actuala criză energetică și au fost trecute în revistă și identificate noile rute alternative pentru transportul de gaze naturale prin porturile din Turcia și Grecia și interconectarea pentru transportul și tranzitul gazelor naturale către România.

Conform sursei citate, România a reamintit necesitatea  proiectului de interconectare prin cablul subteran de transport de energie electrică pe ruta Azerbaidjan – Georgia -România- Ungaria.

„Evenimentul a confirmat solidaritatea pe care țările din regiunea noastră o demonstrează în actualul context geoplitic, generat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei”, a transmis Guvernul.

Întâlnire cu acționarul BSOG

Tot joi, premierul s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanții Fondului de investiții Carlyle Group, principalul acționar al Black Sea Oil and Gas Romania.

Potrivit comunicatului Guvernului, în cadrul dialogului, au fost prezentate planurile de dezvoltare a investițiilor Grupului Carlyle, cu accent asupra dezvoltării capacităților de producție a gazului natural și a energiei.

Premierul a prezentat viziunea Guvernului privind consolidarea capacităților interne de asigurare a resurselor necesare pentru aprovizionarea populației și mediului de afaceri cu gaz și energie electrică, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung.

La sfârșitul lunii iunie a început oficial producția de gaze naturale în cadrul Proiectului MGD din Marea Neagră. Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia – Proiectului MGD, primul proiect nou de dezvoltare gaze naturale din zona românească a Mării Negre realizat după anul 1989, operaționalizat de compania Black Sea Oil & Gas, are capacitatea de a acoperi, în prima fază, 10% din cererea anuală de gaze naturale a României.

Resursele de energie ale României

Potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, principalele resurse de energie primară în aceste prime șapte luni ale anului au totalizat 19.168,6 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 510,3 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Producţia internă a însumat 10.281,2 mii tep, în scădere cu 516,9 mii tep faţă de aceeași perioadă din 2021, iar importul a fost de 8.887,4 mii tep, cu 0,1% mai mult decât anul trecut. Cea mai mare scădere la import a fost la capitolul gaze naturale utilizabile, de 17,3%, conform datelor agregate de INS.

În primele șapte luni din 2022, resursele de energie electrică ale țării au fost de 37.795,5 milioane kWh – în scădere cu 2.121,1 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021, ceea ce înseamnă o diminuare cu 5,3%.

Potrivit datelor INS, în primele șapte luni ale anului, pe fondul scumpirii energiei, românii și-au redus cu 7,9% consumul de curent electric.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Germania le cere cetățenilor săi să părăsească cât mai curând teritoriul Rusiei
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Ce diferență de vârstă este între Paula Chirilă și Dan Giuvelic: „L-am întrebat câți ani are și am zis aoleu”
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la supervulcanul din Yellowstone