Prima pagină » Sport » Fostul antrenor al Universității Craiova, comportament aberant față de un jucător: „S-a masturbat în fața lui”

Fostul antrenor al Universității Craiova, comportament aberant față de un jucător: „S-a masturbat în fața lui”

Devis Mangia a fost demis din funcţia de selecţioner al echipei Maltei de către Federaţia Malteză de Fotbal, după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală de unul dintre jucătorii săi. Se pare că și la Universitatea Craiova avea același comportament. Mama lui Răzvan Popa, fost jucător al oltenilor, face dezvăluiri halucinante.

Devis Mangia era selecţioner al Maltei din 2019 și a mai antrenat la Palermo, naţionala Under-21 a Italiei, Spezia şi Bari.

Italianul Mangia a condus Universitatea Craiova din mai 2017 și până în aprilie 2019. A câştigat Cupa României, în 2018.

Fostul antrenor al Universității Craiova, comportament aberant față de un jucător: „S-a masturbat în fața lui”

Răzvan Popa, 25 de ani, s-a retras. A jucat ultima dată la Dinamo, de unde a plecat la începutul anului.

Popa a fost la Craiova din 2017 și până în 2019. A evoluat aici în 24 de meciuri.

„Lucrurile s-au petrecut în primul sezon, noi am aflat în al doilea sezon. Noi am aflat în noaptea de 7 spre 8 martie 2019. Eu am spus atunci conducerii imediat. A doua zi eram la conducere. Lucrurile au fost spuse. De ce nu am făcut-o atunci? Voi explica ulteriori. El a plecat de la Craiova în vara lui 2019. Ne-a fost greu tuturor… Încă activa. Acum e mult mai ușor, pentru că s-a retras. E mai bine acum. Decizia de a se retragere a fost una cântărită. Prima tentativă a fost când avea 21 de ani, după incident” a spus, potrivit GSP, mama lui Răzvan Popa.

Pentru sursa citată a mai declarat: „Știam de câteva întâlniri pe care le-a avut în particular cu acest antrenor. Chiar Rotaru l-a sunat pe Răzvan și i-a zis că antrenorul vrea să-l cunoască. Ni s-a părut că e ceva de bine. El ne-a povestit de prima întâlnire, de a doua. Știam că le stopase ulterior, începea să le refuze. Una a refuzat-o de față cu mine, alta de față cu prietenii. Mangia îl căuta, iar el se eschiva. Noi ne gândeam că Mangia îl critică, la asta ne gândeam. La prima întâlnire, Mangia i-a zis că a văzut că e introvertit, că și el e la fel. Că seamănă și îl înțelege. Știu foarte puțin. Răzvan credea că Mangia e interesat de viața extrasportivă și voia să discute cu jucătorii”.

Femeia a mai dezvăluit: „Și mi-a povestit anumite lucruri. Nu a durat mult. A început cu «Știi întâlnirile alea? Hai să-ți spun de ce nu mă mai duc». Mi-a spus că a avut un șoc că la o întâlnire Mangia începuse cu avansuri, cu propuneri indecente. Toate astea în timp ce începuse să se masturbeze în fața lui. Făcusem firul imediat. Mi-am dat seama… Am vorbit mult cu el în acea seară.

Știu că întreba «Ești singur? Stai singur? Ai relație?». A aruncat o întrebare legată de activitatea sexuală a lui Răzvan. Ceva de genul cât de des… Dar Răzvan s-a mai lovit de o asemenea întrebare și la juniori… Propunerea indecentă a fost să vadă un film pentru adulți… Ceva de genul”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Corina Caragea, vacanță spectaculoasă în Ibiza. Ce spune despre celebra insulă: „Poți să dansezi până dimineața sau să te culci la 10”
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Peste două treimi dintre români se simt vinovați când mănâncă prea mult