Prima pagină » Știri » Tigrul care a omorât cel puțin 9 persoane, printre care o mamă și un copil, a fost ucis

Tigrul care a omorât cel puțin 9 persoane, printre care o mamă și un copil, a fost ucis

Amyra Garey
Tigrul care a omorât cel puțin 9 persoane, printre care o mamă și un copil, a fost ucis

Un tigru a îngrozit locuitorii dintr-o zonă din India. Animalul a omorât 9 persoane, printre care o mamă și un copil. Autoritățile indiene au reușit să îl prindă, apoi l-au ucis.

Animalul feroce i-a terorizat pe locuitorii din zona rezervaţiei de tigri Valmiki din Champaran, în estul Indiei, ucigând cel puţin şase persoane în ultima lună, printre acestea numărându-se o femeie şi fiul ei de opt ani, sâmbătă.

Chiar înainte de aceste ultime două decese, autorităţile au declarat tigrul, un mascul cu vârsta de trei sau patru ani, drept un „ucigaș de oameni”, ceea ce însemna că putea fi ucis.

De asemenea, autoriățile indiene au mai încercat să îl omoare, dar tentativele anterioare de neutralizare a animalului au eşuat.

„Două echipe au intrat în pădure cu doi elefanţi, sâmbătă după-amiază, iar o a treia a aşteptat unde credeam că va ieşi tigrul şi am tras (…) omorându-l acolo”, a declarat pentru AFP şeful poliţiei locale, Kiran Kumar, citat de Agerpres.

Tigrii din India au omorât 225 de oameni în doar șase ani

În timp ce sătenii băteau în recipiente de tablă, o echipă alcătuită din opt lunetişti şi aproximativ 200 de membri ai departamentului forestier a avut nevoie de aproape şase ore pentru a finaliza operaţiunea, a precizat Kumar.

Activiştii de mediu dau vina pe expansiunea rapidă a aşezărilor umane în zona pădurilor şi a principalelor rute ale animalelor sălbatice, de exemplu, elefanţii şi tigrii, pentru ciocnirile din ce în ce mai frecvente dintre oameni şi animale, în unele regiuni ale Indiei.

Aproape 225 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma atacurilor tigrilor între 2014 şi 2019 în India, potrivit datelor guvernamentale.

Peste 200 de tigri au fost ucişi de braconieri sau prin electrocutare între 2012 şi 2018, relevă aceste statistici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fraudă de 3,5 milioane de euro cu fonduri europene pentru fermieri în România! Sute de proiecte, în vizorul procurorilor
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Statul aduce muncitori din Asia, în timp ce tinerii români spun că nu găsesc joburi plătite suficient. Explicația unui sociolog
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cele mai bune conturi bancare pentru gestionarea bugetului și urmărirea cheltuielilor (P)
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute