VIDEO | Dan Dungaciu: „Există trei scenarii despre evoluția războiului și niciunul nu e favorabil Ucrainei”

Publicat: 24/11/2022, 11:56

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că în cazul în care Crimeea va fi amenințată, Putin va folosi arma nucleară.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Analistul politic spune că există trei scenarii despre evoluția războiului și niciunul nu este favorabil Ucrainei. Chiar și cel mai bun scenariu pentru Ucraina e problematic:

  • Primul scenariu este că Federația Rusă se duce mai departe, cucerește tot Donbasul, adică ce a mai rămas din Donețk, iar oboseala de pe front, incapacitatea Ucrainei de a rezista – vor duce la negocieri, apoi la victoria Rusiei.
  • Al doilea scenariu este cel în care Ucraina a prins momentul Herson, se duce mai departe, Rusia are 100.000 de oameni, dar nu sunt capabile să țină frontul, însă pierderile pentru Ucraina sunt foarte mare. O înaintare de 100 de km va duce la foarte multe victime. Nu reușesc să îi scoată pe ruși de acolo, dar nici ei nu reușesc să se deplaseze mai departe. Apare oboseala europeană și lucrurile se opresc.
  • În al treilea scenariu, favorabil, Ucraina se duce, reușește să recupereze teritoriul și chiar să facă faimoasa pană despre care se vorbește în acel coridor spre Mariopol. În acel moment ar începe un război nuclear. Când Crimeea va fi amenințată, Putin va folosi arma nucleară. Dificultatea occidentală este când ne ducem. Dacă Ucraina prinde momentul, rupe frontul și reușește să intre în Crimeea, nu are nicio garanția că Rusia nu va folosi arma nucleară. Occidentalii iau în calcul acest lucru.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?