Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | ONG-urile ar putea fi obligate să depună cauțiune de 10.000 de euro înainte să atace în instanță proiecte de investiții. Daniel Fenechiu: „Descurajează acțiunile celor specializați în blocaje”

EXCLUSIV | ONG-urile ar putea fi obligate să depună cauțiune de 10.000 de euro înainte să atace în instanță proiecte de investiții. Daniel Fenechiu: „Descurajează acțiunile celor specializați în blocaje”

EXCLUSIV | ONG-urile ar putea fi obligate să depună cauțiune de 10.000 de euro înainte să atace în instanță proiecte de investiții. Daniel Fenechiu: „Descurajează acțiunile celor specializați în blocaje”

O inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la activitatea asociațiilor și fundațiilor ar urma să schimbe modul de acțiune al multor ONG-uri. Potrivit proiectului legislativ inițiat de PNL, prin senatorul Daniel Fenechiu, asociațiile și fundațiile care vor să acționeze în instanță anumite proiecte de interes public sau proiecte imobiliare, ar putea fi obligate să depună înainte o garanție de 1% din valoarea investițiilor contestate. Daniel Fenechiu a declarat pentru Gândul că scopul proiectului, care a primit zilele trecute aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, este să descurajeze „abuzul de drept” al unor ONG-uri „specializate în blocarea multor proiecte”.

Proiectul a fost depus la Senat, la sfârșitul lunii noiembrie, iar pe data de 12 decembrie a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ. Inițiativa legislativă urmărește modificarea și  completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la activitatea asociațiilor și fundațiilor.

Potrivit lui Daniel Fenechiu, inițiatorul proiectului, multe ONG-uri nu răspund după ce atacă în instanță proiecte de interes public și pe care le blochează.

Am constatat că există riscul de abuz de drept prin înființarea unor ONG-uri. Mai exact spus, eu susțin activitatea societății civile, dar îmi doresc ca ONG-urile să acționeze conform cu scopul legal. Am constatat că s-au înființat ONG-uri care acționează în instanță împotriva unor proiecte, iar dacă pierd – asta după ce întârzie acele proiecte ani de zile -, nimeni nu răspunde”, a explicat Daniel Fenechiu.

Una dintre modificările propuse în proiect se referă la depunerea unei garanții din partea ONG-urilor care vor să atace în instanță proiecte de investiții.

„Pentru a garanta parţial repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor actului administrativ atacat, atunci când asociaţia are calitate de terţ faţă de actul administrativ atacat, aceasta are obligaţia de a depune o cauţiune în valoare de 1% din valoarea investiţiei, dar nu mai mult de 50.000 de lei”, se arată în proiectul de modificare a Ordonanței Guvernului nr. 26/2000.

Potrivit lui Daniel Fenechiu, suma de 50.000 de lei nu este una mare, dar este suficientă ca să „descurajeze acțiunile de contestare”.

În momentul în care contești un anumit proiect și ceri suspendarea acestuia, este normal să plătești o cauțiune, o garanție, care nu este foarte mare, este de 1%, și care nu poate depăși 50.000 de lei, dar care va descuraja o parte din acțiunile ONG-urilor care s-au specializat în așa ceva. În plus, când blochezi 50.000 de lei undeva, poți vedea foarte frumos cine este în spatele unui ONG care a inițiat un astfel de demers.

Asta nu înseamnă că ONG-urile serioase nu vor putea să acționeze în mod legal sau că nu vor putea să acționeze diverse acțiuni judiciare. În niciun caz, proiectul nu va descuraja ONG-urile de bună-credință. Proiectul nu este perfect. Dacă este ceva greșit, vom modifica, iar dacă propunerea nu este bună, nu va trece. După ce va primi toate avizele, va intra în procedură parlamentară”, a mai spus Daniel Fenechiu.

Ce modificări mai prevede proiectul legislativ

Proiectul completează articolul 6 din OG 26/2000 cu un alineat prin care sunt stabilite unele interdicții în cazul membri fondatori ai unui ONG.

„Nu poate fi membru fondator (al unui ONG – n.r.), iar dacă era, pierde această calitate orice persoană care ocupă o funcție de conducere în cadrul unei instituții publice, dacă asociația respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice”, se arată în proiectul legislativ propus de PNL.

De asemenea, potrivit proiectului, „nu poate fi membru al consiliului director, iar dacă era, pierde această calitate orice persoană care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă asociaţia respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice”.

Mai mult, potrivit proiectului, „toţi membrii consiliului director menţionaţi în procesul-verbal răspund personal patrimonial în solidar cu asociaţia pentru orice prejudicii au cauzat terţilor, în cazul în care acţiunea respectivă a fost respinsă prin hotărâre judecătoreasca definitivă”.

„Este un atac fără precedent asupra ONG-urilor”

Inițiativa legislativă este condamnată de unele organizații neguvernamentale, care spun că este un atac direct la activitatea lor.

Este un atac fără precedent asupra ONG-urilor, vorbim de cele militante, care încearcă să mai salveze ceva din patrimoniul natural și construit. Este o îngrădire fără precedent a drepturilor constituționale, o discriminare în cel mai profund sens, o terfelire a dreptului european și mondial. Nici Dragnea nu a îndrăznit un asemenea atac.

Una dintre prevederile actului legislativ este cea referitoare la garanția de 1% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 50.000 de lei, adică 10.000 de euro, pe care trebuie s-o depui ca să te judeci. Este sub demnitatea foștilor lideri liberali, o terfelire a marilor înaintași ce-au putut gândi actualii lideri liberali”, a declarat, pentru Gândul, Dan Trifu, președintele Asociației Eco-Civica, ONG care a atacat în instanță mai multe proiecte din București.

„Când nu era primar general, Nicușor Dan era specializat în astfel de blocaje”

Pe de altă parte, Sorin Chiriță, fost city-manager al Capitalei, spune că este nevoie de o modificare legislativă în ceea ce privește activitatea ONG-urilor, astfel încât să se limiteze „șantajul” și „abuzul de drept”.

Este nevoie de o modificare a legislației. Orice ONG poate bloca orice proiect de interes. Au fost foarte multe cazuri la Primăria Capitalei. De exemplu, mult timp a fost blocat proiectul de la Ciurel, după atacul unui ONG. Pe vremuri, când nu era primar general, Nicușor Dan, prin Asociația Salvați Bucureștiul, era specializat în astfel de blocaje.

Evident că nu ne putem referi la toate ONG-urile, dar există astfel de asociații care aduc prejudicii. Să vă dau un exemplu: în momentul în care un proiect este atacat în instanță, el intră la gradul de risc din punctul de vedere al băncilor și astfel se pierd finanțări. Nu știu dacă forma actuală a proiectului este cea mai bună, dar o schimbare trebuie făcută”, a declarat Sorin Chiriță, pentru Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Câți adolescenți din România folosesc AI pentru învățare sau creativitate? Răspunsul, direct dintr-un studiu Google
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!