Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Colinde și cadouri în parohia din Cocorăștii Grind. Jucăriile din campania MOȘ CANCAN DĂRUIEȘTE au ajuns la copiii din comună

EXCLUSIV | Colinde și cadouri în parohia din Cocorăștii Grind. Jucăriile din campania MOȘ CANCAN DĂRUIEȘTE au ajuns la copiii din comună

În pragul sărbătorilor, cei mici, dar și cei mari se pregătesc de zor. Părinții pun merindele pe masă, în timp ce copiii vrednici învață colindele de Crăciun. Parohia din Cocorăștii Grind a organizat, vineri seară, o serbare la care au luat parte toți cei din comună. După multe colinde cântate în straie de sărbătoare, micuții s-au putut bucura de sutele de jucării primite în dar, în campania Moș Cancan Dăruiește.

„Iată-ne pe toți, din comunitatea din Grind, îmbrăcați în haină de sărbătoare pentru întâmpinarea praznicului cel mare, al Nașterii Domnului. De aceea, se cuvine să ne bucurăm, pentru că este ziua bucuriei, este ziua nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Momentul în care el vine de Sus, din Cer, pentru noi, oamenii, și mai ales, pentru aceste suflete curate, neprihănite. De aceea, în cele ce urmează, le voi da lor cuvântul, copiilor, să ne bucure pe fiecare în parte, pentru că aceasta ne-a mai rămas: bucuria și mângâierea sufletelor lor, nevinovate, care se aseamănă cu sufletul celui ce se va naște în peștera din Bethleem”, a spus Ioan Vrăjitoru, preotul Bisericii Sfânta Treime din Cocorăștii Grind.

Copiii s-au bucurat din plin de campania MOȘ CANCAN DĂRUIEȘTE

Daruri și zâmbete de Crăciun

La scurt timp, cei mici s-au adunat în fața părinților și au început programul de colinde. După momentele artistice, Moș Crăciun le-a împărțit micuților darurile. Cum tolba moșului a fost cam mică, darurile au fost așezate chiar în spatele scaunului său.

Copiii și-au luat darurile, au făcut poză cu Moș Crăciun și au plecat cu zâmbetul pe față înapoi spre casă.

CANCAN.RO și partenerii săi, Medici pentru România și eMAG, au adus bucurie în sufletul copiilor din mai multe familii nevoiașe, chiar înainte de Crăciun.

Camionul plin de jucării s-a oprit în fața mai multor comune și sate din țară, dar și la parohia Cocorăștii Grind, din județul Prahova, Parohia Săbăreni, din Ilfov, dar și la Parohia Sfântul Gheorghe Nou din Capitală. Sute de familii nevoiașe au parte acum, de sărbători cu adevărat fericite, după ce 6.000 de jucării au ajuns în casele copiilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!