Prima pagină » Actualitate » Ultimul Revelion din perioada comunistă. Programul aprobat de Elena Ceaușescu

Ultimul Revelion din perioada comunistă. Programul aprobat de Elena Ceaușescu

Ultimul Revelion din perioada comunistă. Programul aprobat de Elena Ceaușescu
Soții Elena și Nicolae Ceaușescu la Revelion 1988 / Sursa: Fotografia #M012, Fototeca online a comunismului românesc
Petrecerile de sfârșit de an din perioada comunistă presupuneau o adevărată desfășurare de forțe din partea celor mai în vogă artiști ai momentului. După același scenariu s-a desfășurat și cel din 1989, care a avut loc, ca de obicei, pe platourile Televiziunii Române și care fusese aprobat chiar de Elena Ceaușescu, dar care nu s-a mai desfășurat conform aceluiași plan deoarece între timp Ceaușescu a fost înlăturat de la conducerea țării în 25 decembrie.

La Arhivele Naționale a fost descoperit programul de la TVR din 1989, care a fost aprobat de Elena Ceaușescu după îndelungi selecții, scrie Evenimentul Zilei. Astfel, Revelionul a început la ora 21.00, sub genericul „Țară frumoasă, țară bogată”, pe muzica lui Vasile Vasilache. Au cântat atunci Corul și Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii și au recitat mai mulți actori tineri.

La ora 21.12, a început „Cântec în prag de an nou” cu grupul folcloric „Teleormăneanul” din Alexandria, urmat de „Ceasornicul cu… anecdote”. Melodiile de neuitat de la ora 22.26 au fost interpretate de Corina Chiriac, Eva Kiss și Teodor Munteanu.

Momentul nopții

Punctul culminant al serii era „Mesajul tovarășului Nicolae Ceaușescu”, care era precedat de urările aduse conducătorului de un Plugușor atent selecționat. Plugușorul aducea un „Omagiu țării, conducătorului iubit”. După discursul lui Ceaușescu s-a format o „Horă a Unirii” pe muzica lui Marius Țeicu. Următoarea melodie a fost un cântec interpretat de cei mai cunoscuți soliști de muzică populară și intitulat „La mulți ani, iubiți conducători”.

„Oaspeți la Balul Revelionului” au fost Radu Beligan și Eugen Cristea. Corina Chiriac a avut, imediat, un microrecital de 10 minute. De la ora 1.00 începeau romanțele, apoi „Ritmuri de altădată” cu Loredana Groza, Gabriel Cotabiță și Ricky Dandel.

După ora 2.00, a urmat emisiunea „Braț la braț cu tinerețea”, unde au cântat Mihaela Runceanu, Eva Kiss, Adrian Daminescu și Marius Țeicu. Angela Similea a susținut și ea un microrecital.

Actorul Eugen Cristea își aducea aminte că pregătirea Revelioanelor din perioada aceea începea din septembrie sau octombrie. ”Primeai deja textele, le învățai, nu ca acum să stai să le citești de pe monitoare, prost. (…) Atmosfera era extraordinară. Trecem peste faptul că era frig, că îngheţa apa în pahare, era însă bucuria reîntâlnirii noastre (…)

Erau celebre materialele cu Amza Pellea, Toma Caragiu. Dacă nu mă înşel, am făcut în 1988 un Revelion direct sub bagheta lui Tudor Vornicu, eram un grup care prezenta întreg Revelionul, şi ţin minte că nu aveam voie să purtăm inele, fetele să poarte cercei sau bijuterii la gât.

(…) Exista o porțiune la începutul Revelionului în care se spuneau versuri patriotice, dar atât”, a declarat, pentru sursa citată, Eugen Cristea.

Corina Chiriac a plecat din țară în 1988, dar a apărut în programul de Revelion al anului următor, cu o înregistrare. Artista spune că filmările pentru sărbătoarea anuală începeau în septembrie și se terminau la sfârșitul lunii noiembrie. Apoi erau prezentate comisiei de vizionare. „Fiecare realizator își prezenta materialul în fața comisiei de vizionare. În general, toate materialele treceau de comisie pentru că realizatorii nu riscau, nu era nevoie de eroisme inutile. Să nu uităm că erau Bibanu, Nicu Constantin, Nae Lăzărescu. Munca pentru Revelion începea în septembrie. Atât momentele comice, cât și piesele muzicale erau noi. Nu eram plătiți cu sume mari. Se aloca un buget la TVR, iar din acesta ni se plăteau și toaletele. O singură dată am comandat eu o ținută la Casa de Modă Venus și m-a costat de patru ori cât am luat pe filmare”, a povestit Corina Chiriac.

Disidență culturală

Regretata Stela Popescu spunea că au fost momente frumoase la Revelion. „Jucam cu Arșinel, cu Vasilica Tastaman. Era frig la filmări, iar mama îmi făcuse un body de lână pe care îl purtam pe sub rochia de dantelă. Eram subțirică și nu se vedea. Atunci, însă, se făceau lucrurile profesionist. Majoritatea scenetelor pe care le făceam erau cu tentă politică. Întotdeauna am avut un fond al textului legat de realitate. Se lucra cu profesioniști: Dan Mihăiescu, Mihai Maximilian, Octavian Sava etc. La comisia de vizionare unele se mai opreau, altele le mai tăiau… Majoritatea treceau însă pentru că și oamenii de acolo se amuzau sau erau lăsate intenționat să treacă. Erau programate să apară la o oră mai târzie, de Revelion”, a povestit Stela Popescu.

„Vanghelioanele” din perioada comunistă

„Vanghelioanele” nu au fost inventate de fostul primar al Sectorului 5, ci datează din epoca Ceaușescu. Înainte de ’89, pregătirile durau câteva luni. În decembrie 1989, Ceaușescu a avizat organizarea la actualul Romexpo a Revelionul tineretului și studenților. Cu aceeași ocazie, s-a stabilit ca șefii de la Uniunea Tineretului Comunist (UTC) și de la Pionieri să organizeze, de Anul Nou, Plugușorul copiilor și tineretului. Urătorii urmau a fi primiți „de conducerea partidului și statului”.

Ordinul general era ca sub îndrumarea partidului să se organizeze Revelioane pentru oamenii muncii, precum și Revelioane ale tineretului în centrele de cultură „Cântarea României”.

Toate aceste propuneri au fost făcute de oamenii apropiați de familia Ceaușescu pe 4 decembrie 1989. Inițiativa mai prevedea ca în fiecare județ să se organizeze „Orășele ale copiilor”. În București, acesta urma să fie organizat în Parcul Tineretului.

Totul se învârtea în jurul lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Președintele de atunci era numit în document „cel mai iubit și stimat fiul al națiunii” și „ctitorul de geniu al României”. Elena Ceaușescu urma să primească, și ea, „sentimentele de înaltă stimă și aleasă considerație ale copiilor și tineretului, ale întregului nostru popor”.

Documentul este semnat de șase înalți demnitari, printre care și de Tamara Dobrin. Despre acesta, istoricul Vladimir Tismăneanu scria în „Evenimentul zilei” că era prietenă bună cu Elena Ceaușescu, că avea porecla „Vipera”și că era o stalinistă feroce, care a fost până în 1989 membră a Consiliului de Stat. Dobrin era secretara de partid pe Universitatea din București.

La nivel național, în aceeași perioadă, s-au strâns bani pentru „Pomul de iarnă”. Întreaga acțiune a costat 273 de milioane de lei, și cea mai mare parte din bani venea de la cotizațiile sindicaliștilor, mai transmite sursa citată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tudorel Andrei, președintele INS, despre marile provocări ale societății actuale, cum se calculează PIB-ul și inflația. „De multe ori nu vedem, dar România a crescut enorm”
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Ce a făcut premierul Bolojan după ordonanțele de ieri. A fugit câteva ore din București pentru
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan se întâlnește joi, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen. Agenda discuțiilor
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
BREAKING | Un concurent de la Survivor 2026 riscă ani grei de închisoare. Pentru ce este anchetat
Ce se întâmplă doctore
Nu o mai recunoști! Cum arăta Ramona Olaru când a debutat în televiziune. Era brunetă și purta ochelari de vedere
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion