Prima pagină » Economic » Va plăti sau nu OMV Petrom taxa de solidaritate? Răspunsul parțial transmis Ministerului Finanțelor de Comisia Europeană

Va plăti sau nu OMV Petrom taxa de solidaritate? Răspunsul parțial transmis Ministerului Finanțelor de Comisia Europeană

Madalina Prundea
Va plăti sau nu OMV Petrom taxa de solidaritate? Răspunsul parțial transmis Ministerului Finanțelor de Comisia Europeană

Un prim răspuns transmis de Comisia Europeană Ministerului Finanțelor privind aplicarea taxei de solidaritate, după ce OMV Petrom a anunțat că se așteaptă să nu trebuiască să o plătească, aduce clarificări privind pragul de 75% din cifra de afaceri, arată documentul obținut de Profit.ro.

Ministerul Finanțelor a trimis trei întrebări către oficialii de la Bruxelles privind regulamentul european care a fost transpuns în legislația națională. Este vorba de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 186 din 29 decembrie 2022, care are la bază Regulamentul 1854/2022 al Uniunii Europene, care permite statelor membre să taxeze suplimentar companiile energetice care au realizat profituri excepționale, fără să impună un procent.

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat, în 12 ianuarie, într-o informare către Bursa de Valori București privind indicatori operationali-cheie ai Grupului pentru trimestrul încheiat la 31 decembrie 2022, că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022, impusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 186 publicată în data de 29 decembrie 2022, după ce autoritățile Române au transpus regulamentul decis la nivel european. Oficialii OMV Petrom argumentează că Grupul are „sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”.

Potrivit calculelor Guvernului, din această suprataxă bugetul de stat stabilită prin OUG 186/2022 ar putea câștiga aproximativ un miliard de euro în acest an. „Venitul din contribuția de solidaritate a fost estimat pentru anul 2023 la cca. 3,9 miliarde lei, pe baza mediei profiturilor impozabile anuale din perioada 2018-2021, realizate de principalii contribuabili care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor”, conform notei de fundamentare a OUG 186/2022.

Ce a anunțat Bruxelles-ul

Potrivit Profit.ro, la prima întrebare Comisia Europeană a răspuns că pragul de 75% din cifra de afaceri, în funcție de care se aplică taxa de solidaritate, este parte integrantă a regulamentului UE, iar „statele membre nu îl pot reduce din propria inițiativă”.

Totuși, în ceea ce privește modul în care este calculată cifra de afaceri, care a fost a treia întrebare, esențială, nu există un răspuns, ci discuțiile vor continua, după ce Comisia a cerut informații suplimentare.

România, prin OUG 186/2022, a stabilit o cotă de 60% asupra bazei. „Sunt contribuabili obligaţi la plata contribuţiei de solidaritate plătitorii de impozit pe profit potrivit art. 13 şi de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit art. 47 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.893/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităţilor economice NACE a doua revizuire şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.037/90 al Consiliului, precum şi a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice, cu codurile CAEN: 0610 – „Extracţia ţiţeiului”, 0620 – „Extracţia gazelor naturale”, 0510 – „Extracţia huilei”, 1910 – „Fabricarea produselor de cocserie” şi 1920 – „Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului” şi care au ponderea acestor activităţi în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv potrivit prevederilor prezentului articol”, se arată în OUG 186/2022.

Potrivit Profit.ro, la întrebarea privind codurile CAEN vizate, Comisia a precizat că se referă la:

  • 051 extracție cărbune;
  • 061 extracție țiței;
  • 062 extracție gaze naturale;
  • 191 fabricarea produselor de cocserie
  • 192 fabricarea produselor obtinute din prelucrarea țițeiului
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ