LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 377: Zelenski anunță că Ucraina rămâne pe poziții la BAHMUT și nu se retrage/Serghei Şoigu: Cucerirea oraşului Bahmut este necesară pentru continuarea ofensivei ruse

LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 377: Zelenski anunță că Ucraina rămâne pe poziții la BAHMUT și nu se retrage/Serghei Şoigu: Cucerirea oraşului Bahmut este necesară pentru continuarea ofensivei ruse
ÎNTREBAREA care pune pe jar o lume întreagă. Ce s-ar întâmplă în Ucraina dacă Rusia îl asasinează pe Zelenski?
Publicat: 07/03/2023, 08:47
Actualizat: 07/03/2023, 15:33

Ziua 377 de război în Ucraina. Situația este critică în Bahmut, orașul distrus de forțele ruse, dar care încă mai este apărat de luptătorii ucraineni înconjurați de Grupul Wagner și alte trupe ale Moscovei. Deși au existat zvonuri potrivit cărora armata ucraineană s-ar retrage din Bahmut, Zelenski a dat de înțeles că lupta continuă în estul Ucrainei. El a mai afirmat că la Bahmut armata ucraineană „a dat şi dă unul dintre cele mai mari rezultate în timpul acestui război”.

UPDATE 15:30 – Serghei Şoigu: Cucerirea oraşului Bahmut este necesară pentru continuarea ofensivei ruse în Ucraina

Cucerirea oraşului Bahmut, epicentrul unor lupte violente timp de mai multe luni în estul Ucrainei, este necesară pentru continuarea ofensivei ruse, a afirmat marţi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu.

„Acest oraş este un nod important (de linii) de apărare pentru soldaţii ucraineni în Donbas. Preluarea controlului asupra acestuia va permite efectuarea de noi operaţiuni ofensive în profunzime contra apărării forţelor armate ale Ucrainei”, a declarat Şoigu, în cadrul unei reuniuni cu responsabili din ministerul său, difuzată la televiziune, potrivit AFP.

Ministrul rus al apărării, citat de Reuters, a mai spus că Occidentul îşi sporeşte livrările de arme în Ucraina, dar a promis că acestea nu vor schimba cursul evenimentelor pe câmpul de luptă.

„Eliberarea Artemovsk-ului continuă”, a declarat Şoigu în intervenţia televizată, folosind vechiul nume, din epoca sovietică, al oraşului Bahmut.

Regiunea Donbas, puternic industrializată, din estul Ucrainei include Doneţk şi Luhansk, care sunt revendicate de Rusia ca teritoriu propriu, alături de alte două regiuni ucrainene.

Evgheni Prigojin, liderul grupului rus de mercenari Wagner care conduce bătălia pentru Bahmut, a spus vineri că forţele sale au „înconjurat practic” oraşul.

În mesajul nocturn de luni, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că înalţii responsabili militari ucraineni au promis continuarea apărării oraşului Bahmut.

UPDATE ora 15:00 – Lider separatist prorus: Forţele ruse ar controla ”practic jumătate” din teritoriul Bahmut

Autorităţile impuse de Rusia în regiunea ucraineană Doneţk au declarat marţi că forţele ruse controlează de acum aproape jumătate din teritoriul oraşului Bahmut, epicentru al luptelor din estul Ucrainei, relatează EFE.

”Artileria noastră, echipa şi trupele noastre sunt în interior. Controlăm practic jumătate din Artiomovsk (denumirea rusească a Bahmut)”, a declarat la televiziunea rusă Ian Gaghin, consilier al liderului interimar prorus al regiunii Doneţk, Denis Puşilin.

Bahmut, potrivit acestuia, a devenit ”un abator” pentru forţele ucrainene.

Cu toate acestea, el nu a exclus încercări ale ucrainenilor de a desfăşura operaţiuni ofensive în oraş pentru a împiedica căderea acestuia.

Anterior, experţi ruşi susţineau că forţele Moscovei ar controla aproximativ 40% din teritoriul Bahmut, unde luptele au început în urmă de peste opt luni.

La rândul său, patronul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a admis luni că soldaţii ucraineni vor apăra oraşul asediat ”până la capăt”.

”Ei vor lupta pentru Artiomovsk până la capăt, asta este evident”, a scris Prigojin pe contul său de Telegram, adăugând, în acelaşi timp, că şi combatanţii Wagner trebuie să-şi facă treaba până la capăt.

UPDATE ora 08:00 – Kievul a adus înapoi 307 copii din teritoriile ocupate

Ucraina a scos 307 copii din teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv un băieţel de 8 ani care şi-a reîntâlnit recent bunica.

Autorităţile ucrainene estimează că peste 16.000 de copii au fost deportaţi în Rusia de la începutul războiului, în urmă cu un an. Rusia a spus că a evacuat persoane în mod voluntar
din Ucraina.

„La sfârşitul lunii februarie, biroul Comisarului pentru Drepturile Omului a primit o cerere de a ajuta la aducerea înapoi a unui copil care se afla pe teritoriul ocupat temporar de Rusia”, a declarat pe Telegram comisarul pentru drepturile omului din Parlament de la Kiev, Dmitro Lubineţ, informează marţi Reuters, preluat de Agerpres.

„În câteva zile, cu ajutorul şi munca personalului biroului, Saşko şi-a întâlnit bunica”, a adăugat Lubineţ. Nu au fost dezvăluit detalii despre operaţiune.

Cea mai mare parte a transferului de persoane a avut loc în primele luni ale războiului, înainte ca Ucraina să îşi înceapă contraofensiva majoră pentru a recâştiga teritoriile ocupate din est şi sud, la sfârşitul lunii august.

Ministerul rus al Apărării a declarat la mijlocul lunii august că până la acel moment au fost duse în Rusia 3,5 milioane de persoane, dintre care peste jumătate de milion de copii.

Potrivit Procuraturii Generale a Ucrainei, 464 de copii au murit până acum în război, aflat în cea de-a 13-a lună, în timp ce poliţia estimează că 356 sunt încă daţi dispăruţi.

UPDATE 08:00 – Armata ucraineană rămâne pe poziții la Bahmut și nu se retrage

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit luni seară, în timpul discursului adresat poporului său, despre apărarea orașului Bahmut. Deși au apărut zvonuri cu privire la o retragere organizată a armatei, Zelenski a dat de înțeles că bătălia de la Bahmut „a dat şi dă unul dintre cele mai mari rezultate în timpul acestui război”.

„Societatea trebuie să înţeleagă sensul operaţiunilor noastre de apărare, adevăratul sens. Astăzi, la reuniunea Statului Major, i-am întrebat direct atât pe comandantul Sirski (comandantul operaţiunilor din est – n.r.), cât şi pe şeful Statului Major Zalujni cum văd ei operaţiunea de apărare din sectorul Bahmut în continuare. Ar trebui să ne retragem sau să continuăm apărarea şi să consolidăm oraşul? Ambii generali au răspuns: nu ne retragem şi ne întărim. Iar această poziţie a fost susţinută în unanimitate de către cei din Statul Major. Nu au existat alte poziţii”, a spus Zelenski.

„I-am spus şefului Statului Major să găsească forţele adecvate pentru a-i ajuta pe cei din Bahmut. Nu există nicio parte a Ucrainei despre care se poate spune că este abandonată. (…) Noi distrugem ocupantul peste tot – oriunde dă rezultate pentru Ucraina. Bahmut a dat şi dă unul dintre cele mai mari rezultate în timpul acestui război, în cursul întregii bătălii pentru Donbas. Şi mulţumesc fiecărui soldat care luptă în această zonă extrem de dificilă, care luptă pentru toate celelalte părţi ale ţării noastre, în toate direcţiile”, a arătat Zelenski.

Armata ucraineană are în vedere să-şi consolideze poziţiile la Bahmut, epicentrul luptelor cu trupele ruse în estul Ucrainei, a transmis preşedinţia de la Kiev, pe fondul speculaţiilor despre o eventuală retragere a trupelor ucrainene din acest oraş.

Valerii Zaluțnîi, comandantul-șef al forțelor armate, și Oleksandr Syrskyi, comandantul forțelor terestre ucrainene, „s-au pronunțat în favoarea continuării operațiunii de apărare și a consolidării în continuare a pozițiilor ucrainene din Bahmut”.

Militarii ucraineni care luptă pe frontul din Bahmut trebuie să facă faţă unor valuri neîncetate de bombardamente şi de atacuri ce vin de cealaltă parte a frontului, relatează agenţia de presă EFE, citând publicaţia ucraineană Kyiv Independent.

Militarii ucraineni citaţi descriu frontul drept o ‘maşină de tocat carne’ din cauza numărului mare de victime de ambele părţi.

Batalioane slab instruite şi pregătite au fost aruncate în prima linie „să se descurce cât de bine vor putea”, cu un sprijin nesemnificativ în ceea ce priveşte artileria, vehiculele blindate, mortiere, drone sau informaţii tactice, au declarat infanterişti ucraineni pentru Kyiv Independent.

Conform presei ucrainene, unii dintre aceştia s-au plâns de lipsă de coordonare şi de cunoaştere a situaţiei pe linia frontului din partea înalţilor responsabili militari, recunoscând că se resimte lipsa acută de muniţie. Unii dintre ei spun că sunt nevoiţi să folosească arme care datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dronele, care ar trebui să furnizeze informaţii esenţiale de recunoaştere, sunt şi ele puţine şi se pierd în proporţii foarte mari în unele zone de pe câmpul de luptă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc...
Sunt cele mai scumpe mere din lume. Foarte puțini oameni și le permit
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?