Cum s-a PRĂBUȘIT a doua cea mai mare bancă din America în 48 de ore. Falimentul Silicon Valley Bank (SVB)

Cum s-a PRĂBUȘIT a doua cea mai mare bancă din America în 48 de ore. Falimentul Silicon Valley Bank (SVB)
FOTO - Profimedia
Publicat: 12/03/2023, 20:36
Actualizat: 12/03/2023, 20:49

După o activitate de 40 de ani, Silicon Valley Bank (SVB) s-a prăbuşit în 48 de ore după ce deponenţii, îngrijoraţi cu privire la situaţia financiară a băncii, s-au grăbit la ghişee pentru a-şi retrage economiile. Astfel, fuga la ghişeele băncii a luat prin surprindere pieţele financiare şi au fost şterse peste 100 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a băncilor americane.

Silicon Valley Bank a devenit cel mai mare creditor din SUA care a dat faliment în mai mult de un deceniu, după o săptămână tumultoasă, în care a avut loc o încercare nereuşită de atragere de capital şi un exod de numerar de la startup-urile din domeniul tehnologiei care au alimentat ascensiunea creditorului, scrie agenţia americană de ştiri Bloomberg, citată de Ziarul Financiar.

Autoritățile de reglementare au închis, vineri, SVB și i-au confiscat depozitele, în cel mai mare faliment bancar din SUA de la criza financiară din 2008 și al doilea ca mărime din istorie.

Spirala descendentă a companiei a început miercuri seara, când a surprins investitorii cu vestea că trebuie să strângă 2,25 miliarde de dolari pentru a-și consolida bilanțul. Ceea ce a urmat a fost prăbușirea rapidă a unei bănci foarte respectate, care crescuse alături de clienții săi, care erau mai ales din domeniul tehnologiei, notează CNBC.com.

Banca Centrală a SUA, ședință cu ușile închise după colapsul băncii Silicon Valley

Banca Centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) a anunţat că, luni, va fi organizată o reuniune cu uşile închise a consiliului guvernatorilor , în conformitate cu procedurile de urgenţă, transmite Reuters.

Reuniunea care va începe la 11:30 a.m. (03.30 GMT) va avea drept subiect principal revizuirea şi stabilirea dobânzilor percepute de băncile din sistemul Rezervei Federale, a informat Fed într-un comunicat.

Banca Centrală a SUA nu a oferit alte detalii, dar reuniunea oficialilor Fed vine după colapsul Silicon Valley Bank, cel mai mare colaps al unei instituţii financiare de după criza mondială din 2008.

Prăbuşirea SVB a perturbat pieţele mondiale, a prăbuşit acţiunile băncilor şi i-a făcut pe antreprenorii din sectorul tehnologiei din California să fie îngrijoraţi cu privire la finanţare.

Potrivit unor surse citate de Bloomberg News, Rezerva Federală şi Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) analizează posibilitatea înfiinţării unui fond special care va permite organismelor de reglementare să acopere mai multe depozite la băncile care întâmpină probleme după colapsul Silicon Valley Bank.

Aceleași sursele adaugă că regulatorii au discutat acest nu vehicul special în cursul conversaţiilor cu directorii de bănci şi speră că o astfel de măsură îi va linişti pe deponenţi şi va contracara orice panică.

Falimentul Silicon Valley Bank, cel mai mare din 2008 încoace

Prăbușirea bruscă și neașteptată a Silicon Valley Bank (SVB), care a fost închisă vineri de autoritățile americane, a creat un val de panică în sectorul bancar, piețele punându-și întrebări cu privire la consecințele celui mai mare faliment bancar din SUA de la criza financiară din 2008 încoace, potrivit Mediafax.

Banca nu a putut face față retragerilor masive ale clienților săi, în principal companii de tehnologie, iar ultimele sale încercări de a strânge bani noi au eșuat.

Prin urmare, autoritățile americane au intrat oficial în posesia băncii și au încredințat conducerea acesteia Corporaţiei Federale pentru Garantarea Depozitelor (FDIC) gestionarea activelor sale.

Ulterior, FDIC a anunţat că a luat măsuri pentru a proteja depozitele şi că toţi clienţii cu fonduri asigurate vor avea deplin acces la ele cel mai târziu lunea viitoare.

Celor care au depozite negarantate de către autorităţile federale, FDIC le va plăti săptămâna viitoare un dividend şi le va da un certificat pentru restul fondurilor, care vor fi rambursate pe măsură ce se vor vinde activele băncii.

FDIC, care este fondul ce garantează depozitele bancare în SUA, cere clienţilor SVB să intre în contact cu fondul în cazul în care au conturi cu peste 250.000 dolari, suma standard asigurată în ţară.

Autorităţile au creat, în plus, o entitate „moştenitoare” a SVB care va relua activităţile băncii, cel târziu luni, pentru a garanta serviciul pentru clienţi, accesul la fonduri sau plata cecurilor.

SVB se specializase în finanțarea start-up-urilor

Puțin cunoscută publicului larg, SVB se specializase în finanțarea start-up-urilor și devenise a 16-a cea mai mare bancă americană în funcție de active: la sfârșitul anului 2022, avea active de 209 miliarde de dolari și aproximativ 175,4 miliarde de dolari în depozite.

SVB a fost fondată în 1983, în urma unui joc de poker între Bill Biggerstaff şi Robert Medearis, potrivit unei declaraţii de la aniversarea a 20 de ani a băncii.

Dispariția sa reprezintă nu numai cel mai mare faliment bancar de la Washington Mutual în 2008, ci și al doilea cel mai mare faliment al unei bănci de retail din SUA.

Cum s-a ajuns la faliment

Panica de pe piețe a început joi, după ce SVB a anunțat că încearcă să strângă rapid capital pentru a face față retragerilor masive ale clienților săi, pierzând 1,8 miliarde de dolari din vânzarea de titluri financiare.

Miercuri, SVB a anunțat că a vândut o mulțime de titluri de valoare în pierdere și că va vinde acțiuni noi în valoare de 2,25 miliarde de dolari pentru a-și consolida bilanțul.

Acest lucru a declanșat panica în rândul principalelor firme de capital de risc, care ar fi sfătuit companiile să își retragă banii de la bancă.

Acțiunile companiei s-au prăbușit joi, antrenând și alte bănci, iar vineri dimineață, acțiunile SVB au fost oprite și Banca a abandonat eforturile de a strânge rapid capital sau de a găsi un cumpărător.

Alte câteva acțiuni bancare au fost oprite temporar vineri, printre care First Republic, PacWest Bancorp și Signature Bank.

Momentul în care FDIC a preluat controlul la mijlocul dimineții a fost demn de remarcat, deoarece agenția așteaptă de obicei până la închiderea pieței pentru a interveni.

Declinul Silicon Valley Bank provine parțial din cauza creșterilor agresive ale dobânzilor operate de Federal Reserve în ultimul an.

Atunci când ratele dobânzilor erau aproape de zero, băncile s-au încărcat cu titluri de trezorerie cu scadență lungă și cu risc aparent scăzut, dar –  pe măsură ce Fed majorează ratele dobânzilor pentru a combate inflația – valoarea acestor active a scăzut, lăsând băncile să stea pe pierderi nerealizate.

„Ratele mai mari au afectat în mod deosebit sectorul tehnologic, subminând valoarea acțiunilor tehnologice și îngreunând obținerea de fonduri”, a declarat economistul șef al Moody’s, Mark Zandi.

Acest lucru a determinat multe firme de tehnologie să retragă depozitele pe care le dețineau la SVB pentru a-și finanța operațiunile.

Falimentul SVB produce efecte în lanț pe trei continente

Falimentul Silicon Valley Bank începe să producă efecte în lanț, afectând sute sau chiar mii de companii de pe trei continente care-și țineau lichiditățile la filialele băncii americane.

SVB avea filiale în Canada, Marea Britanie, China, Danemarca, Germania, India, Israel și Suedia, iar ecourile falimentului din California sunt abia la început, scrie Jerusalem Post.

Fondatorii de startup-uri din zona Bay din California sunt panicați cu privire la accesul la bani și la plata angajaților, iar temeri de contagiune au ajuns în Canada, iar unitatea SVB din Marea Britanie urmează să fie declarată insolvabilă.

Fondatorii avertizează că eșecul băncii ar putea distruge startup-urile din întreaga lume, fără o intervenție guvernamentală.

Președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Kevin McCarthy, a declarat că Administrația președintelui Joe Biden și Rezerva Federală a Statelor Unite lucrează pentru a face un anunț, tot luni, înainte ca piețele să se deschidă luni, potrivit Reuters.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Sappho, cea mai cunoscută lesbiană din istorie, s-a sinucis din dragoste pentru un bărbat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ