Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Ion Cristoiu: „România este de partea binelui, dar nu are o perspectivă planetară”

VIDEO | Ion Cristoiu: „România este de partea binelui, dar nu are o perspectivă planetară”

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a declarat că românii nu o perspectiva planetară și nici măcar una europeană. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„De aproape 60 de ani, noi avem de-a face cu o cruciadă a Occidentului. Scopul este de a-i converti pe afgani la idealurile democrației. Occidentalii spun că democrația este un ideal valabil cu cel creștin. Noi suntem de partea binelui și ne considerăm cei mai importanți. Suntem într-o bulă și acuzăm în stânga și în dreapta, dar nu avem o perspectivă planetară. Nu știm ce fac China, Africa, India etc”, a spus Ion Cristoiu.

Conform acestuia, românii nu au nici perspectivă europeană.

„Am citit mai multe istorii ale islamului, care la un moment dat avea toată planeta. Se spune că toată istoria lumii merge către valorile democrației de astăzi”, a mai spus scriitorul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bărbatul care a „păcălit” canicula: și-a răcit casa fără aer condiționat și fără facturi uriașe
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc