Prima pagină » Actualitate » Omul potrivit la locul potrivit. Un asistent SMURD a intervenit din timpul liber în urma unui accident de circulație

Omul potrivit la locul potrivit. Un asistent SMURD a intervenit din timpul liber în urma unui accident de circulație

Omul potrivit la locul potrivit. Un asistent SMURD a intervenit din timpul liber în urma unui accident de circulație

În prima zi de Paște, plt. adj. Doru Grămescu a fost omul potrivit la locul potrivit, intervenind după un accident rutier din județul Mehedinți.

Acesta, aflat în timpul liber, se îndrepta spre casă împreună cu familia, când a observat că, pe raza localității Rogova, a avut loc un accident rutier. În urma impactului, produs între un autoturism și o motocicletă, o tânără a suferit politraumatisme, aceasta fiind întinsă pe asfalt.

Grămescu Doru s-a asigurat că persoanele aflate lângă tânără au apelat numărul de urgentă 112 și a rugat un tânăr student la medicină, prezent la locul evenimentului, să îl ajute în evaluarea victimei.

L-a îndrumat pe acesta să-i mențină capul în ax, pentru a-i proteja coloana și i-a pansat plăgile suferite la nivelul membrului inferior cu ajutorul materialelor dintr-o trusă medicală auto.

A comunicat în permanență cu victima pentru a o liniști și i-a imobilizat piciorul, aceasta suferind o fractură deschisă la nivelul gambei.

La sosirea echipajului medical SAJ, paramedicul a ajutat la transbordarea victimei, asigurându-se că va fi transportată în cel mai scurt timp la spital.

Plt. adj. Grămescu Doru este asistent coordonator SMURD în cadrul ISU Mehedinți.

De-a lungul celor peste 15 ani de activitate, acesta a instruit peste 300 de polițiști și jandarmi în acordarea primului ajutor medical de bază, dar și zeci de tineri care și-au exprimat dorința de a deveni voluntari în cadrul proiectului ,,Salvatori din pasiune”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DE CE este audiat Bolojan la DNA Iași? CUM a ajuns PREMIERUL în anchetă?
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
19 bărbați din 100 suferă de depresie POST-PARTUM
Click
Horoscop 2-8 octombrie. Oportunități profesionale pentru patru zodii, întâlniri neașteptate pentru Raci
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Boala RARĂ care poate începe cu simptome la rinichi, dar poate afecta creierul și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!