Prima pagină » Știri » Vești bune pentru românii care ies la PENSIE! Anunţul făcut de şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu

Vești bune pentru românii care ies la PENSIE! Anunţul făcut de şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu

Amyra Garey
Vești bune pentru românii care ies la PENSIE! Anunţul făcut de şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu

Veşti bune pentru pensionari, de la președintele Casei de Pensii. Prin noua reformă, unele dintre pensiilor românilor vor creşte, iar până în septembrie toate dosarele vor fi evaluate.

În plus, nicio pensie nu va scădea, a mai spus președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.

„În urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea”, iar „pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare”, a spus Daniel Baciu.

Toate aceste calcule se vor face până în luna septembrie, având în vedere că recalcularea pensiilor a început deja de ceva timp.

„Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii.

Colegii mei lucrează foarte intens, am depășit 75%, ne apropiem de un procent de aproape 80%, pot să spun că unele case de pensii au depășit chiar 80% din numărul total de dosare pe care le au de evaluat”, a mai spus Daniel Baciu.

Sperăm ca până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie să finalizăm acest proces de evaluare, care este foarte important.

„Nicio pensie nu va scădea”

Avem de evaluat 4,7 milioane de dosare și am făcut 3,5 milioane”, mai precizează acesta.

„Urmărim două lucruri foarte importante: în primul rând, corectăm toate dosarele aflate în plată, separăm stagiile de cotizare contributive şi necontributive, pentru că noul act normativ va avea o nouă componentă de contributivitate față de ce avem în prezent (…).

Avem deja angajați, 1.000 de oameni lucrează special pentru această operațiune.

În momentul de față, numărul total de dosare de evaluat este undeva la 4,7 milioane și ne apropiem de 3,5 milioane de dosare evaluate”, a mai spus acesta.

Recalcularea se va face după ce vom avea toate aceste dosare evaluate.

„Pensiile cu un cuantum inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea”, a spus șeful Casei de pensii, potrivit Realitatea.ro.

În urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea.

„Noi urmărim să ajustăm aceste pensii pentru că de-a lungul timpului s-a creat o serie de inechități în sistemul public de pensii şi aici mă refer în special la faptul că actuala lege a fost modificată de foarte multe ori în ultimul timp și avem persoane aflate în plată care au calculată pensia pe diferite acte normative de-a lungul timpului, astfel încât la aceeași contributivitate, practic la același număr de puncte există cuantumuri de pensie diferite.

Noul act normativ exact asta urmărește, să reajusteze pensiile, pe același număr de puncte să avem același cuantum de pensie, pe aceeași contributivitate să avem aceeași pensie în plată.

Pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare”, a declarat preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Capcana mortală întinsă de ruși pe front. Cum sunt forțați militarii ucraineni să iasă din adăposturi
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Cancan.ro
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Adevarul
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Mediafax
Descinderi de amploare în Arad. Zeci de percheziții într-un dosar de droguri de mare risc
Click
Fostul partener al Mădălinei Apostol, dezvăluiri despre relația cu Nick Rădoi. Cum era viața ei în America
Digi24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Cancan.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Ce se întâmplă doctore
Andreea Popescu a renunțat la injecțiile pentru slăbit după transformarea spectaculoasă. Câte kilograme are acum?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
„Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, unul dintre cei mai culţi domni ai noştri
Mediafax Italia
DESCOPERIRE ȘOCANTĂ! L-au găsit mort într-o... cameră frigorifică!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!