Prima pagină » Știri » Cum să îți întinerești CREIERUL în 8 săptămâni. Metoda descoperită de cercetători

Cum să îți întinerești CREIERUL în 8 săptămâni. Metoda descoperită de cercetători

Amyra Garey
Cum să îți întinerești CREIERUL în 8 săptămâni. Metoda descoperită de cercetători
Sursă FOTO: Shutterstock

Până în prezent au fost nenumărate studii care confirmă beneficiile meditației asupra creierului, iar cel mai recent a fost făcut de Universitatea Hardvard.

Cercetătorii de la Harvard susțin că ne putem întineri creierul în 8 săptămâni.

Este bine cunoscut faptul că mediația are beneficii asupra creierului, iar cel mai recent a fost făcut la Universitatea Harvard, acolo unde cercetătorii au descoperit că această tehnică poate reconstrui materia cenușie.

Deși meditația este asociată cu senzația de liniște și relaxare fizică, mulți dintre cei care o practică recunosc beneficiile cognitive și psihologice care persistă toată ziua.

Studiul arată că schimbările din structura creierului ce au loc în timpul meditației ar putea sta la baza stării de bine pe care oamenii o experimentează după meditație.

Astfel, au fost urmăriți 16 participanți cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică (IMR) cu două săptămâni înainte de a participa la experiment, dar și după terminarea acestuia.

Oamenii au meditat timp de 30 de minute pe zi, fie ascultând înregistrări cu meditație ghidată sau și-au observat senzațiile, emoțiile și gândurile fără să le judece.

În urma analizelor care s-au concentrat pe zonele unde fusese înregistrată activitate crescută în timpul meditației în alte studii asemănătoare, s-a observat creșterea densității materiei gri în hipocampus.

La fel s-a observat și în partea creierului responsabilă de procesul de învățare și memorie, dar și în structurile asociate cu vigilența, compasiunea și introspecția, potrivit DoctorulZilei.

Pașii pentru a medita corect

Este recomandat să stai în fund cu picioarele turcește, pentru că așa oprești energia să coboare, poți fi mai vigilent și este mai greu să adormi.

Totuși, asta nu înseamnă că dacă stai pe canapea în poziție normală sau culcat în pat nu poți medita, efectele nu vor fi aceleași, dar ele se petrec.

Trebuie să îți golești mintea, este scopul ultim al meditației, transcenderea minții, dar acest lucru nu va reuși din prima.

Dacă nu poți elibera gândurile, le poți privi ca un observator, fără să judeci.

Poți percepe senzațiile, corpul, respirația, te poți percepe pe tine, iar asta te va relaxa și într-un final, dacă perseverezi, s-ar putea să te strecori printre două gânduri și să transcenzi mintea.

Este ideal dacă poți introduce cele 30 de minute în programul tău zilnic, însă și mai important este să înțelegi că întreaga viața este o meditație.

Poți medita în timp ce te plimbi, în timp ce faci sport, în timp ce mănânci sau ești la serviciu, cât timp nu te mai judeci, trăiești în prezent și accepți totul în jurul tău.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ministrul Finanțelor spune „DA” astăzi! Avem PRIMELE imagini cu el și îndrăgita interpretă de muzică populară
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
Nadia Comăneci, sumă astronomică de la PRO TV. Câți bani va lua la „Românii au talent” și ce jurat a fost „executat” fără milă
Adevarul
Benzina a ajuns la peste 7 euro pe litru în Sankt Petersburg. Revolta unei rusoaice: „Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania